Cea de-a șasea rundă a audițiilor pe nevăzute de la Vocea României a adus cu sine concurenți care au făcut alegeri foarte curajoase, iar antrenorii au dat tot ce au avut mai bun pentru a câștiga participanții în echipele lor.
Vineri seară, Andra și Irina Rimes și-au dorit atât de tare o concurentă, încât au ajuns alături de ea pe scenă, unde s-au descălțat și i-au oferit fetei pantofii lor.
Cele două antrenoare au rămas fermecate de vocea extraordinară a Marei Căptaru.
Tânăra a reușit cu ușurință să întoarcă toate cele patru scaune ale antrenorilor. La doar 16 ani, Mara are o voce puternică și greu de confundat.
„Am simțit că ceea ce faci, faci din suflet și mi-ar face o deosebită plăcere să te descopăr și să te ajut și pe tine să te descoperi”, a zis Smiley.
„Eu cred că știe ce vrea să facă la cei doar 16 ani ai săi”, a spus Andra, moment în care Irina a mers pe scenă alături de Mara și i-a oferit cizmele ei.
Andra nu a stat mult pe gânduri și i-a oferit și ea pantofii ei.
„Așa o să te ajut eu pe tine să crești în echipa mea”, a explicat Irina Rimes.
„Eu sunt foarte bucuros și uimit și în același timp fericit. Trec prin mai multe stări Văd un adolescent cu o asemenea coerență, discurs și educație. Nu am întotdeauna cele mai bune cuvinte când îmi doresc pe cineva foarte tare în echipa mea. Asta depinde foarte mult de tine acum”, a încercat și Tudor să o convingă să o aleagă.
Mara a mers mai departe cu Tudor Chirilă.
Un alt concurent care a făcut furori pe scena Vocea României a fost Mihnea Vîlceanu.
Tânărul a reușit să îi cucerească atât pe Irina, Andra, Tudor și Smiley, cât și întreg publicul.
În ciuda problemelor de sănătate pe care le are, Mihnea Vîlceanu a dat dovadă de ambiție și bucurie în momentul în care a interpretat piesa „Whaterver it takes”.
„Ai cântat cu patos, mi-a plăcut flow-ul tău. E important ca un artist să transmită ceva atunci când cântă. Faptul că ne-ai făcut să ne ridicăm de pe scaune, oamenii din sală să se ridice, să aplaude, să cânte cu tine… Ești artist”, i-a spus Andra impresionată.
„Recunosc că m-am întors pentru că eram curios cine are limbarița asta, cine zicea atâtea cuvinte pe secundă și am văzut reacția necontrolată a publicului și pentru mine publicul este foarte important și mă ghidez mult după reacțiile lor. Cântarea ta nu a fost perfectă, dar ceea ce ai reușit să faci, să ridici publicul în picioare, este special”, i-a explicat Smiley de ce a ales să se întoarcă.
Mihnea a ales să meargă în etapa următoare cu Smiley.
Silviu Morariu a venit tocmai din Botoșani și a demonstrat încă de la primele acorduri că merită să fie pe scena Vocea Românei 2018. Și la fel au considerat toți cei patru antrenori, întrucât toți au decis că trebuie să se întoarcă și să aibă în echipă o asemenea voce.
„Cred că ai o voce, puternică, sensibilă, sinceră, curată. Ai toate calitățile să mergi cât mai departe în această competiție și chiar să câștigi Vocea României”, i-a transmis Andra.
„Ești extraordinar”, i-a spus Tudor.
„Vocea României este vocea poporului. Oamenii așteaptă să vină cineva din popor, oameni ca ei și să demonstreze ceva. Și e atât de plăcut când vine o voce atât de frumoasă care aduce energia asta și pune speranța că Vocea Românei o să fie una care transmite mult pe scenă. Nu știu dacă vei câștiga Vocea României, nimeni dintre noi nu știe. Eu îți doresc asta. Dar sunt foarte mândră să spun că tu ești una din vocile României. Bravo ție!”, a ținut să precizeze Irina.
Silviu a hotărât să meargă mai departe în concurs cu Smiley.
Smiley, Andra și Irina au, la sfârșitul acestei ediții, câte nouă concurenți în echipe, în timp de Tudor are opt.