Îți dorești ca masa de Paște să arate impecabil? Cu siguranță nu trebuie să-ți lipsească vedetele sărbătorilor pascale: ouă vopsite. Am ales pentru tine câteva modele, de la cele simple, pictate, desenate, la cele cu aplicații spectaculoase. Pentru că Sfintele Sărbători de Paște 2020 ne găsesc în plină epidemie de coronavirus, când starea de urgență nu ne permite să ieșim din casă, v-am propus și modele legate de acest eveniment istoric.
Obiceiul de a avea ouă vopsite pe masa de Paște a apărut încă din timpuri străvechi, când acestea erau dăruite ca simbol al vieții, al echilibrului, al creației, al fertilității și al reînnoirii naturii. De-a lungul vremii, tehnica de încondeiere a oăulor s-a transformat în artă, iar între ouăle tradiționale și cele moderne s-a creat o tot mai mare diversitate.
Conform tradiției, gospodinele se ocupă de această activitate în Joia Mare pentru că există credința că nu se vor strica pe tot parcursul anului. Această zi sin Săptămâna Patimilor este una cu multe semnificații importante: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani – Taina Sfintei Euharistii, vinderea Domnului de către Iuda și prinderea Lui.