Filmul salvării celor 12 copii captivi în peștera din Thailanda

.

Autoritățile thailandeze au reușit să scoată astăzi, 10 iulie, ultimii 4 copii captivi în peștera Tham Luang, din nordul Thailandei. Operațiunea de salvare a fost un succes, aplaudat de presa din întreaga lume, după ce sute de salvatori și specialiști din întreaga lume au făcut eforturi majore pentru salvarea copiilor, iar un scafandru, membru al trupelor speciale din Thailanda, și-a pierdut viața ajutând la salvarea celor mici.

Copiii, cu vârste între 11 și 16 ani, și antrenorul acestora, în vârstă de 25 de ani, au ajuns acum la spital și sunt supuși mai multor teste. Autoritățile nu au declarat decât că 2 dintre primii copii salvați au pneumonie și că toți au fost băgați în carantină, până la primirea rezultatelor testelor medicale.

Cei mici nu au apucat încă să-și vadă părinții, dar medicii au dat asigurări că fac tot posibilul pentru ca echipa de fotbal și antrenorul să se însănătoșească în cel mai scurt timp. Ei vor avea nevoie și de consiliere psihologică, pentru a depăși această traumă, după ce au stat mai bine de două săptămâni în peșteră, iar primele 9 zile le-au petrecut fără mâncare.

Vezi filmul salvării echipei de forbal în clipul video de mai sus!

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale