Actrițele Dana Rogoz și Adela Popescu glumesc una pe seama celeilalte, ne amuză, dar ne și împărtășesc ce lookuri preferate abordează de obicei și cât de des apelează la machiaj profesional. Vezi clipul video de mai sus!
„Dana s-a pregătit temeinic pentru acest eveniment”, glumește actrița Adela Popescu, legat de cât i-a luat Danei Rogoz să se pregătească pentru un eveniment monden.
„Această dungă de la ochi știi cât mi-a luat?”, continuă și actrița Dana Rogoz gluma. „Cinci minute și știu că nu e simetrică!”, recunoaște ea. „Nici nu trebuie să ai așteptări prea mari!”.
„Eu am apelat la un make-up profesionist, dar sunt machiată de la opt jumătate dimineața, de când am avut emisiunea!”, spune Adela Popescu despre machiajul pe care îl poartă. „Iar cu părul am mers pe natural.”
„Lăsând gluma la o parte, cred că nici eu, nici Adela nu am investit atât de mult timp în look. Ne îngrijim tenul, e normal – suntem actrițe, suntem persoane publice, felul în care arătăm contează foarte mult. Și foarte des apelăm la make-up artiști, care ne ajută să avem un machiaj profi, iar alta e când ieși cu copilul în parc, amândouă fiind adeptele unui look natural. Lookurile și lucrurile naturale ne definesc!”, confirmă Dana Rogoz. „Iată un exercițiu bun de dicție!”, glumesc în încheiere fetele.