De ce a apelat Oana Roman la psihiatru: „Făceam atacuri de panică. A fost foarte greu. Am făcut terapie fără tratament. Eu începusem să iau, dar el mi-a zis stop” / EXCLUSIV

.

Oana Roman a deschis cel de-al treilea sezon al emisiunii Fresh by Unica cu dezvăluiri emoționante despre viața ei personală, pe care nu le-a discutat adesea în public. Vedeta, mereu sinceră și deschisă, ne-a povestit despre dificultățile prin care a trecut de-a lungul anilor, inclusiv despre terapia cu un psihiatru după o serie de evenimente nefericite din viaţa ei. În plus, Oana a abordat subiecte precum relația specială pe care o are cu fiica ei, prieteniile din lumea mondenă și provocările de a fi mamă singură. În cadrul interviului, vedeta a împărtășit atât poveşti picante, cât şi detalii neștiute despre legătura sa cu Loredana Groza.

Oana Roman a făcut terapie cu psihiatru: „Îmi era foarte greu”

La Fresh by Unica, Oana Roman a recunoscut că a avut nevoie de sprijin profesional în urma despărțirii de Cornel Păsat, după o relație de 8 ani, dar şi din cauza separării părinților ei. A început terapia în 2005-2006, fiind o perioadă extrem de dificilă pentru ea. Vedeta a fost extrem de sinceră în detaliile oferite despre cum a apelat la un psihiatru clinician, Gabriel Cicu, care a avut un impact major în viața ei.

Am făcut terapie mulți ani. Nu am făcut terapie cu psiholog, ci cu un psihiatru clinician, care este mult mai pregătit. (….) Au școala de medicină și cazuistica în spate. Am făcut terapie cu un mare specialist, Gabriel Cicu, care a reușit să îmi schimbe viața complet și să mă învețe să văd lucrurile altfel”, a spus Oana.

Oana ne-a mai menționat şi că terapia a venit într-un moment crucial, când făcea frecvent atacuri de panică. Deși a încercat să ia tratament medicamentos, medicul psihiatru i-a recomandat să oprească medicația și să adopte alte tehnici care s-au dovedit a fi mult mai eficiente.

Am început terapia în 2005-2006. Dar 2006, şi mai ales 2007, a fost perioada în care m-am despărţit de Cornel după 8 ani, cât şi perioada în care părinţii mei s-au despărţit. Aveam fix 30 de ani. A fost foarte greu de dus. Făceam atacuri de panică, mi-era foarte greu. Am făcut terapie fără tratament. Eu începusem să iau, dar el mi-a zis stop. Şi m-a învătat tehnici şi multe lucruri pe care eu şi astăzi înca le folosesc. Sunt aproape 20 de ani de atunci”, a continuat vedeta.

Potrivit spuselor sale, această experiență a fost o piatră de temelie în drumul ei spre vindecare emoțională, un proces pe care l-a început în urmă cu aproape 20 de ani.

Citeşte şi: Cum se înțelege, în prezent, Oana Roman cu tatăl ei, Petre Roman: „Un du-te vino mereu”. Ce dietă mai ține vedeta

Citeşte şi: Cum s-au îmbrăcat vedetele la Viva! Influencers Party 2024. Cornel şi Iustina de la „Insula Iubirii”, în centrul atenţiei

Loredana Groza a fost cheia intrării în lumea mondenă

Oana Roman a făcut o dezvăluire surprinzătoare despre cum a intrat în lumea mondenă românească. Deși mulți ar crede că faima tatălui ei, Petre Roman, a ajutat-o în acest sens, adevărul este că relația ei cu Loredana Groza a fost cheia.

Eu am avut şansa să fac parte din lumea mondenă, dar nu datorită tatălui meu, ci datorită prieteniei mele cu Loredana. Loredana avea atunci un iubit, Ţeavă, care era operator şi lucra cu tata la Snagov. Şi cunoscând-o pe Loredana, am intrat în această lume. Datorită lor am mers la Festivalul de la Mamaia, unde l-am cunoscut pe Cătălin Botezatu”, ne-a mai povestit Oana Roman.

La Fresh by Unica, vedeta a amintit și o poveste amuzantă despre nebuniile pe care le făcea alături de Loredana în tinerețe. Una dintre acestea implică o Dacie modificată cu casetofon și lumini, cu care artista venea să o ia de la liceu.

La un moment dat strânsese foarte mulţi bani. Pungi de bani. Şi la un moment dat Loredana a zis ce să cumpere. A cumpărat un microfon, iar la un moment dat a zis că îsi ia maşină. Şi-a luat o Dacie 310 cu bord de CN. I-a pus casetofon cu lumini şi i-a pus şi un număr B, nu ştiu cum, LOR. Eu eram la liceu. Şi mă trezesc că a venit Loredana mea să mă ia de la liceu cu această Dacie şmecheră. Noi ne bucuram extraordinar de tare de o banalitate”, a mai spus Oana Roman.

„Sunt oameni care m-au dezamăgit foarte tare”

Chiar dacă este o prezenţă constantă în mediul public, nu de multe ori Oana Roman și-a deschis sufletul într-un mod atât de sincer și autentic, precum a făcut-o în cadrul emisiunii „Fresh by Unica”. Experiențele sale de viață, de la terapiile dificile la provocările de a fi mamă singură, ne-au arătat care este puterea și determinarea vedetei de a-și depăși limitele și de a găsi un echilibru în haosul vieții mondene.

Printre cele menţionate mai sus, Oana Roman nu s-a ferit să abordeze și un subiect dureros pentru ea: dezamăgirile pe care le-a suferit din cauza prietenilor din lumea mondenă. De-a lungul anilor, a avut parte de trădări și neînțelegeri, însă a învățat să treacă peste aceste momente dificile.

Sunt oameni care de-a lungul timpului m-au dezamăgit foarte tare, dar problema este a lor, nu a mea. Am învățat să trec peste, că mi-am dat seama că este despre ei, nu despre mine”, a spus Oana Roman.

Această lecție a învățat-o să privească viața cu mai multă detașare și să nu se mai lase afectată de comportamentele celorlalți, potrivit declaraţiilor sale.

Oana Roman, dezvăluiri despre provocările de a fi mamă singură

Pe lângă dezamăgirile cauzate de prieteni, Oana Roman nu a ascuns faptul că a întâmpinat dificultăţi majore şi în viaţa personală, mai ales de când a divorţat şi a devenit mamă singură. Vedeta a menționat că, deși în trecut Marius Elisei, tatăl Isabelei, era prezent în viața lor, majoritatea responsabilităților familiei au fost mereu pe umerii ei.

În ultimii ani, chiar dacă exista o prezență a unui alt părinte în casă, practic 80% din lucruri tot eu le făceam singură. Acum le fac 100%, dar diferența nu e foarte mare”, ne-a explicat Oana Roman.

Citeşte şi: Oana Roman i-a făcut plângere penală lui Marius Elisei. „Acesta este un demers…” Ce acuze îi aduce

Dar în ciuda tutror momentelor de epuizare, Oana Roman ne-a mai spus că se consideră o mamă norocoasă, dat fiind că fiica ei, Isa, este un copil înţelegător şi de fiecare dată i îi oferă spațiu când are nevoie de timp pentru ea însăși.

Recunosc că am momente în care explodez, inclusiv în fața ei. Știe că, uneori, am nevoie de o oră sau două pentru a mă deconecta”, a recunoscut Oana cu sinceritate.

Sursa foto: Instagram şi Fotograf Unica: Ada Cheroiu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton