Cu ce i-au enervat frații Ristei pe Răzvan Fodor și Sorin Bontea

.
Răzvan Fodor și Sorin Bontea au vorbit pentru prima dată despre provocările cărora le-au făcut față în Asia Express, de relația lor cu celelalte echipe, dar și despre „bisericuțele” care s-au format de-a lungul concursului. Ah, și ne-au spus și de ce i-au invidiat în multe momente pe frații Ristei, ultimii eliminați.

 

Care a fost cea mai mare provocare/cea mai grea misiune în competiție?
Sorin Bontea: Ce mai grea provocare a fost să dorm cu Fodor în pat. Dă din picioare!
Răzvan Fodor: Mda, dădeam din picioare și gemeam. Era foarte cald, n-am avut niște condiții nemaipomenite de somn, precum frații Ristei, și ne-am chinuit , că somnul era foarte agitat.
Sorin Bontea: Când dormi pe jos pe niște burete subțire… nu e chiar plăcut. Ce am observat, în schimb… Noi ajungeam în casa celor care ne primeau, echipa de filmare pleca, iar noi rămâneam acolo. Absolut niciodată nu am dormit cu frica că mi s-ar putea întâmpla ceva.

Cu ce echipă v-ați înțeles cel mai bine?
Răzvan Fodor: Noi în competiția asta am venit singuri. La început, echipele erau așa: Speak cu Ștefania, prieteni buni cu Velea și Mario Fresh, pentru că Speak cu Velea au un istoric. Și făceau gașcă cu blondele, pentru că ele jucaseră într-un clip al Antoniei. Apoi, se adăugau grupului Ada și Cătălin, fiind cu toții din indrustria muzicală. Eu mă știam cu Lia și Maria și, în general, puțin cu toți. Dar fără să fi petrecut sărbători și petreceri împreună. Doar cu Sorin băusem un vin împreună, am dormit de câteva ori în pat cu el și am jucat și poker împreună. Însă, după ce lucrurile au început să se schimbe, cel mai bine ne-am înțeles cu Speak și Ștefania.
Sorin Bontea: Eu mă știam cu Fodor și atât, iar la început, m-a supărat Ștefania, pentru că noi eram în fața lor și ne-a luat o mașină de sub nas, apoi ne făcea cu mâna. Și asta m-a ofticat, că noi plecasem cu avantaj și n-am reușit să facem nimic.
Răzvan Fodor: În rest, nu am avut conflicte cu nimeni, ba când am ieșit din competiție am fost mulțumit că am avut un joc frumos, am fost corecți, n-am bârfit pe nimeni, dar nici alții nu ne-au atacat pe noi. Noi nu suntem ranchiunoși.
Sorin Bontea: Am mai avut noi clinciuri la votări, dar este un concurs și cineva trebuie să câștige. Ne mai tachinam și cu Risteii, și cu blondele, pe Cătălin și pe Ada i-am supărat. Și pe noi ne-au votat alții.

Care au fost cei mai aprigi competitori ai voștri?
Sorin Bontea: Nu-i mai sufăr nici pe Velea cu Mario, nici pe Ristei cu frati-su. Treceau pe lângă noi de ziceai ca noi stăm pe loc. Ne schimbau freza pe partea cealaltă! N-ai cum să alergi în halul ăsta. Și la amuletă noi am fost de tot râsul. Dan Ristei nu fumează, nu bea, merge mult pe munte. Florin Ristei merge la sală.

Citește și EXCLUSIV: Cât de real a fost conflictul dintre Ristei și Blonde la Asia Express

Foto: Oltin Dogaru
Video: Robert Hanciarec
Montaj video: George Capoeanu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton