Furia nu are o reputație prea bună și am învățat să o reprimăm, deși este normal ca uneori să ne simțim furioși. Ne putem exprima fără să fim violenți și vom avea parte și de anumite beneficii.
Alături de teamă, tristețe și bucurie, furia este o emoție primară a ființei umane. Ne simțim furioși atunci când ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu este în concordanță cu trăirile noastre interioare. Furia este o tehnică de supraviețuire, de a face față unui pericol extrem, de aceea declanșează reacția „luptă sau fugi”, menită să ne pregătească corpul pentru agresiune, atunci când percepem o amenințare, iar glandele suprarenale invadează organismul cu hormoni ai stresului, precum adrenalină sau testosteron.
Modul de reacție depinde însă de cortexul prefrontal, responsabil de luarea deciziilor şi de judecata raţională. Acesta este responsabil de controlarea furiei, amintindu-ne că la nivel social nu este acceptată, fiind privită ca pe ceva amenințător, potrivit mediafax.ro.
Cum ne influențează furia modul de a gândi
În momentul în care simțim furia, ne pierdem obiectivitatea, reacționăm impulsiv. Percepțiile noastre sunt denaturate și pierdem din vedere perspectiva generală, ceea ce ne poate face nesăbuiți sau dimpotrivă, curajoși. Este indicat ca în momentul în care suntem furioși să nu luăm decizii definitive. În loc să ne gândim cum să o ascundem, mai bine ne-am concentra pe a înțelege cum o putem transforma într-un instrument ajutător. De cele mai multe ori, în spatele furiei se ascund alte emoții, cum ar fi frica, durerea sau frustrarea. Identificarea corectă a emoțiilor ne va ajuta să învățăm să ne gestionăm mai bine furia, conform psychologies.ro.
Dacă nu arătăm că suntem furioși nu înseamnă că furia nu există în noi și că, mai devreme sau mai târziu, vom izbucni, poate mult mai violent decât atunci când ne exprimăm la timp. Atunci când ne inhibăm emoțiile putem preveni crizele de furie, dar asta poate duce la depresie.
Partea dificilă este să găsim un echilibru între tendința de reprimare și aceea de a deveni agresivi. Furia poate provoca reacții violente și consecințe nefaste, ceea ce nu este de dorit, motiv pentru care trebuie să învățăm să o manifestăm nonviolent. În loc să ne descărcăm nervii pe cei din jur, putem merge să facem sport sau să dormim mai mult pentru a ne detensiona.
Ce beneficii ne aduce exprimarea furiei
Unele dintre momentele în care furia se arată a fi utilă sunt cele în care ne arată că ceva nu este în regulă și astfel ne dăm seama că am fost răniți sau suntem într-o situație care nu ne face bine, când ne impulsionează să facem ceva pentru noi, când ne dă posibilitatea să ne exprimăm nemulțumirile.
Pentru că furia acționează întotdeauna ca un semnal de alarmă, ea poate să ne mobilizeze resursele psihice și fizice pentru a depăși un moment critic.
Conform unor studii, furia poate fi o motivație puternică și în alte cazuri. De exemplu, manifestarea furiei într-o negociere a fost asociată cu șanse mai mari de reușită, persoanele furioase fiind percepute ca încăpățânate și dominatoare.
De asemenea, un alt studiu a arătat că persoanele care își exprimă furia pot fi mai agreate decât cele care își exprimă tristețea. Acestea au fost văzute de participanții la studiu favorite în obținerea unui job bun, în fața celor care s-au descris drept triști.
Totuși, studiile au avut în vedere doar bărbații, iar din unele cercetări a reieșit că femeile nu sunt văzute atât de bine în acest sens.
Într-un studiu realizat în Olanda, participanților le-au fost arătate pe computer fotografii cu obiecte, intercalate cu imagini subliminale cu chipuri umane neutre şi furioase. Obiectele care apăreau după chipuri furioase au fost catalogate de voluntari ca fiind mai dezirabile, deşi participanţii la studiu nu au fost conştienţi că sunt motivaţi – aceştia au menţionat doar că acele obiecte le plac mai mult.
Sursă foto: 123rf.com, shutterstock.com
Ultima modificare februarie 21, 2020 6:48 pm