Cu o seară înainte de decernarea Premiilor Oscar 2018, a avut loc, tot la Los Angeles, ceremonia de premiere Zmeura de Aur 2018, ajunsă la ediția cu numărul 38. Premiile Zmeura de Aur au fost pentru prima dată acordate în anul 1981 și sunt opusul premiilor Oscar, desemnând cei mai slabi actori, scenariști, compozitori și regizori de filme.
Dacă animația „The Emoji Movie”, de Tony Leondis, a fost premiată cu Zmeura de Aur la categoria Cel mai prost film al anului 2017, ei bine Tom Cruise s-a ales cu trofeul pentru Cel mai slab actor al anului, pentru prestația sa din filmul „The Mummy”, câștigând în fața lui Johhny Depp, nominalizat pentru rolul din „Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”. Îndrăgitul actor, nominalizat de trei ori la Oscar, a reușit să câștige a doua oară Zmeura de Aur, prima dată fiind premiat pentru Cel mai prost cuplu pe marele ecran, alături de Brad Pitt, în filmul din 1994 „Interviu cu un Vampir”.
„The Emoji Movie” a fost desemnat perdant la patru categorii: Cel mai prost film, Cel mai prost scenariu, Regizorul cu cea mai slabă performanţă (Tony Leondis) şi Cea mai proastă combinaţie de actori pe marele ecran.
Kim Basinger, actriță premiată cu Oscar în trecut, a primit trofeul pentru Cel mai prost rol secundar feminin, pentru rolul din „Fifty Shades Darker”, iar Mel Gibson, trofeul pentru Cel mai prost rol secundar masculin, pentru interpretarea din „Daddys Home 2”.
Actorul de culoare Tyler Perry a fost premiat pentru „Actriţa cu cea mai slabă interpretare într-un rol principal”, pentru apariţia în filmul „Boo! A Madea Halloween”.
Citește și – Câștigătorii Premiilor Oscar 2018. Lista completă
Citește și – Cele mai frumoase rochii de la Premiile Oscar 2018
Sursă foto: Hepta