Model este şi protagonista celeilalte telenovele lansată toamna aceasta, „Narcisa sălbatică”. Serialul difuzat pe Antena 1, de marţi până joi, de la orele 22:00, este povestea unei tinere sărace, care cunoaşte viaţa din capitală după ce îi salveaza viaţa unui avocat bogat. Rolul narcisei i-a revenit Alinei Puşcaş, care, la 26 de ani, se află tot la primul rol într-un serial TV, până acum apărând doar în reclame.
Ca şi personajul pe care îl interpretează, Alina s-a mutat din provincie în Bucureşti pentru a avea mai multe şanse la o carieră de succes.
Acriţa a ajuns la casting prin intermediul agenţiei de modelling cu care colaborează, a fost aleasă în urma mai multor probe, apoi a urmat cursuri de actorie cu Magda Catone. Alina a declarat că după terminarea filmărilor, plănuieşte să urmeze cursurile Academiei de Teatru şi Film, pentru a deveni acriţă cu acte în regulă.
„Narcisa Sălbatică” i-a oferit Alinei Puşcaş şi un debut în muzică, ea cântând alături de Grasu XXL piesa „Jungla” de pe coloana sonoră a serialului.
Spune-ne care dintre cele doua actriţe este preferata ta!