Vocea României: Doi concurenţi sexy eliminaţi aseară. Eşti de acord cu decizia juriului?

.

Mihai Toma şi Alex Simion, doi din cei mai sexy concurenţi au fost eliminaţi aseară, în prima rundă a confruntărilor de la „Vocea României”. Eşti de acord cu decizia juraţilor?
Mihai Toma şi Alex Simion au fost eliminaţi în prima etapă a confruntărilor de la „Vocea României”. Ei s-au duelat cu alţi doi concurenţi care nu s-au ridicat la înălţimea lor din punct de vedere fizic, dar în opinia juriul, au avut voci mai bune.

Mihai Toma, învins de Vizi Imre

Pentru unul din primele dueluri, Marius Moga a ales o pereche formată din Vizi Imre şi Mihai Toma, care au cântat piesa „I wanna be like you” din “Cărţile Junglei”. A fost un duet energic, vesel, cărora cei doi concurenţi i-au făcut faţă cu brio. Însă numai unul din ei putea merge mai departe, iar Marius Moga l-a ales pe Vizi, dovada clară că la “Vocea României”, antrenorii chiar ţin cont de voce, şi nu de fizic. Chiar şi aşa, telespectatoarele cu siguranţă îi vor simţi lipsa lui Mihai Toma, unul din cei mai atrăgători concurenţi.
Prima telenovelă de la Vocea României: Magdalena Cichirdan şi Ciprian Teodorescu
Mihai provine dintr-o familie de artişti şi a început să cânte la numai patru ani. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, la canto muzică-uşoară şi chiar dacă a apărut de mai multe ori în show-uri TV sau la radio, nu a reuşit până acum să devină atât de cunoscut pe cât şi-ar fi dorit. Să sperăm că această participare la “Vocea României” va fi un început de drum cât mai bun pentru el.

Alex Simion, eliminat de Cristi Nistor

Şi echipa Loredanei a pierdut un concurent foarte sexy aseară. Cristi Nistor a reuşit să-l elimine pe Alex Simion, după ce au cântat împreună “Drops of Jupiter”, o piesă a trupei Train. Duetul a fost unul din cele mai frumoase şi mai echilibrate, însă experienţa şi-a spus cuvântul. Cristi, cunoscut pentru piesa “Coji de portocale”, interpretată alături de Simona Nae, a fost alegerea Loredanei, deşi mulţi sunt de părere că artiştii cunoscuţi nu au ce căuta la un concurs de talente cum este “Vocea României”.
Pentru Alex Simion, show-ul a fost rampa de lansare pe care o aştepta de când se ştie, mai ales că el a şi studiat muzica, fiind admis cu brio la Facultatea de Interpretare Muzicală. Din păcate, a trebuit să renunţe la şcoală după un an ca să se mute la Bucureşti, unde cântă alături de trupa Shopatlu.
Eşti de acord cu alegerea Loredanei sau ai vrut să-l mai vezi pe Alex Simion la “Vocea României”? Ce părere ai de decizia lui Marius Moga de a-l elimina pe Mihai Toma?
Vă aştept să dezbatem subiectul pe pagina de Facebook Unica Online.
vocea romaniei cristi nistor si alex simion

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton