Vlăduța Lupău se împarte între pasiunea pentru muzică și fiul ei, Iair. „Când o să fie mare o să-i zic de ce am lipsit” / Exclusiv

.

Vlăduța Lupău și Adrian Rus trăiesc de mai mulți ani o frumoasă poveste de dragoste. Din această iubire, în august 2022 s-a născut Iair, băiețelul lor de un an și jumătate. Invitată la interviurile Fresh by Unica, solista ne-a spus cum se împarte între rolurile de mamă și cântăreață, dar și cum își împart ea și fostul portar de la CFR Cluj îndatoririle de părinți.

Vlăduța Lupău și Adrian Rus s-au căsătorit în noiembrie 2019. Trei ani mai târziu, cuplul s-a mutat cu fiul lor, Iair, în casă nouă, la Cluj-Napoca. Invitată la Fresh by Unica, interpreta de muzică populară ne-a vorbit despre căsnicia cu Adrian Rus și despre cum împacă împreună profesionalul cu personalul.

„Geloasă nu sunt, înțelegătoare nu sunt. (zâmbește) Mi se pare că totul trebuie să se învârtă în jurul meu. Ăsta e un defect, cred. Dar am noroc, așa se întâmplă momentan la noi acasă. În rest, cred că sunt o soție care își face datoria acasă și în afara casei și care iubește familia, până la urmă”, ne-a răspuns cântăreața când am întrebat-o ce fel de soție este.

Citește și: Vlăduța Lupău, dezvăluiri despre primul concert la Sala Palatului și operația care i-a redat vocea: „Eram deja în depresie” / Exclusiv

Ce ar schimba la soțul ei

Adrian Rus nu este un soț gelos. În primul rând, Vlăduța nu i-a dat niciodată motive, în al doilea rând, atunci când timpul îi permite, o însoțește pe solistă la mai toate evenimentele ei din țară. Cel mai mult, la soțul ei, Vlăduța Lupău iubește frumusețea interioară și exterioară și faptul că o pune pe ea și pe fiul lor pe primul loc în tot ceea ce înseamnă viața lui. Există și un lucru pe care l-ar schimba însă la el.

„Uneori gura. (râde) Uneori vorbește așa mult și eu mă pierd în fraze, iau numai ce-mi convine. Eu vorbesc mai puțin, mai la subiect”, a spus Vlăduța Lupău râzând, la Fresh by Unica.

Citește și: Vlăduța Lupău, despre al doilea copil, la aproape 33 de ani: „E frumos să nu rămâi singur pe lume” / Video

Cu ce se ocupă Adrian Rus, soțul Vlăduței Lupău: „Are peste 200 de angajați

De câțiva ani încoace, soțul Vlăduței Lupău are o firmă de securitate, pază și protecție.

„Are peste 200 de angajați cu care-și bate capul zilnic. E foarte agitat din punctul de vedere al profesiei pe care o are acum. Credeam că dacă se lasă de fotbal o să fie mai lejeră treaba, dar m-am înșelat”, a mai spus Vlăduța Lupău, pentru Unica.ro.

Deși amândoi sunt foarte ancorați în carierele proprii, Vlăduța Lupău și Adrian Rus reușesc să separe profesionalul de personal când sunt acasă și își împart în mod egal îndatoririle de părinți.

„Le facem cam pe toate împreună. Cât el e la birou, până la 16-17, stau doar eu cu Iair. După masă încercăm să ieșim împreună. Dormim toți. Rar să lipsească unul. Baie îi facem împreună”, ne-a spus.

Citește și: Ce a experimentat Vlăduța Lupău după ce a terminat alăptarea fiului ei. „Am crezut că mor de durere”

Cea mai mare provocare a Vlăduței Lupău ca mamă

Succesul este adesea însoțit și de sacrificii. Cu toate că-și iubește profesia și este recunoscătoare pentru bucuria pe care le-o transmite tuturor celor care-i ascultă muzica, Vlăduța se învinovățește uneori că nu-i poate fi alături fiului ei atât de mult cât și-ar dori.

„Provocarea mea ca mamă este că plec mult și trebuie să accept asta și să accept comportamentul lui Iair în ceea ce mă privește. Poate uneori îl preferă pe Adi în locul meu și eu trebuie să înțeleg asta, nu trebuie să mă supăr. Oarecum da (n.red.: se învinovățește). Când o să fie mare o să-i zic de ce am lipsit”, a declarat Vlăduța Lupău, la Fresh by Unica.

Oprah Winfrey a spus-o, poate, cel mai bine. Le poți avea pe toate, însă nu în același timp. Pentru fiul Vlăduței Lupău, anii aceștia vor fi o lecție prețioasă despre a-ți urma visul cu profesionalism și dedicare. Și, când va veni momentul să-și urmeze propria pasiune, va ști cât de important este să aleagă o activitate pe care să o iubească.

Visul Vlăduței Lupău a fost ca fiul ei să devină fotbalist la nivel mare, însă până acum Iair a arătat mai multe înclinații artistice, decât sportive. N-are nici doi ani însă, așadar visul Vlăduței s-ar putea, în cele din urmă, împlini.

Citește și: Vlăduța Lupău a început anul 2024 cu fiul la Urgențe: „Îl ținem minte!”. Cum se simte băiețelul solistei acum

Vlăduța Lupău la Fresh by Unica, astăzi de la 19:00

Am mai vorbit cu Vlăduța și despre lupta ei cu endometrioza și operația de hernie hiatală suferită recent, despre copilăria și relația ei specială cu Dumnezeu, despre familie și folclor, iubire și încredere în sine, printre multe altele. Nu rata interviul integral astăzi, de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

Fresh by Unica, în fiecare miercuri de la 19:00

În cadrul interviurilor Fresh by Unica dezbatem subiecte mondene și de actualitate cu invitați din diverse domenii de interes, în fiecare miercuri, de la ora 19:00.

Vorbim cu ei despre experiențele personale care i-au modelat în oamenii din prezent și analizăm teme actuale, de la terapie și dezvoltare personală, până la alimentație și fitness. Până acum, în sezonul al doilea i-am avut invitați pe Ozana Barabancea, Lili Sandu, Misha Miller, Adrian Nartea, Vlad Gherman, Dr. Costin Dămășaru, Iulia Pârlea, Diana Munteanu, Maria Iordănescu, Andreea Mantea, Lidia Buble, Elena Gheorghe și Mirela Zeța.

Printre invitații sezonului 1 Fresh by Unica s-au numărat prezentatorii TV Cristi Brancu, Cove și Andreea Marin și actrițele Alexandra Velniciuc, Laura Cosoi și Andreea Ibacka. Le-am avut în platou și pe artistele Andreea Bălan, Alina Sorescu și Alexandra Ungureanu. Au mai trecut pragul redacției și Carmen Brumă, expert în nutriție, jurnalistele Paula Herlo și Iulia Ionescu și artistul Marcel Pavel, printre alții.

Foto: Unica.ro; Instagram

Ultima modificare martie 21, 2024 1:20 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale