Vladimir Drăghia spune ce nu vezi la TV în scenele de luptă din “Clanul”: “Mi-am dat seama că la filmări rar ți-e bine”/ Exclusiv

.

Vladimir Drăghia se numără printre actorii care au tras lozul câștigător la castingul riguros făcut pentru distribuția serialului fenomen, ”Clanul”, difuzat în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Pro TV.  În rol de polițist, el a făcut o impresie bună, așa că personajul lui, unul secundar, se regăsește și în al doilea sezon al producției.

În exclusivitate pentru UNICA.RO, Vladimir Drăghia ne-a oferit informații de culise despre filmarea scenelor de luptă în serialul „Clanul”, care necesită în prealabil pregătiri minuțioase, iar în funcție de numărul personajelor angrenate în acel conflict, durata realizării poate ajunge și la 12 ore. Dorind să realizeze o scenă la perfecțiune, Drăghia s-a accidentat și a șchiopătat o lună.

Vladimir Drăghia spune tot ce nu vezi la TV despre scenele de luptă din ”Clanul”

Drăghia îl interpretează pe Mișu, un polițist din brigada lui Costoiu, alias Șerban Pavlu. Alice Cavaleru, soția lui Vladimir, nu ratează niciun episod din serialul „Clanul”, fiind la curent cu întreaga poveste.

Vladimir, anul trecut, la lansarea producției, erai ușor sceptic în privința evoluției personajului tău. Cum ești acum, când deja ai intrat în al doilea sezon cu personajul Mișu?

Acum s-a dovedit că scepticismul meu a fost fondat. (n.r.- zâmbește) Tot acolo e Mișu, tot aia face, și îmi îmi place că e așa. Mi s-a dat exact cât pot duce. Pentru mine e perfect cât și cum filmez. Am timp să fac și celelalte activități ale mele, iar filmările rup perfect rutina.

Vladimir Drăghia: ”Mi-am dat seama că la filmări rar ți-e bine”

Cum au decurs filmările la Clanul pe timp de iarnă?

Frigul a fost suportabil cu ajutorul lui Flori de la costume, care e super amabilă și stă după noi să ne dea și să ne ia gecile călduroase înainte de acțiune și după stop. Mi-am dat seama că la filmări rar ți-e bine. Ori ți-e prea cald, ori îngheți. Problema cred că vine de la faptul ca ceea ce facem nu e natural, e împotriva naturii. Iar natura e împotriva noastră, e clar. (n.r. – zâmbește)

Citește și: Vladimir Drăghia are două fiice, dar vrea o familie mare: ”Mi-ar plăcea să putem adopta un copil”/ Exclusiv

Se fac pregătiri speciale pentru filmarea scenelor de luptă

Cum se desfășoară scenele de luptă dintre oamenii legii și mafie? Cât timp durează filmarea unei astfel de scene? Există pregătiri speciale?

Cu cât suntem mai mulți, cu atât durează mai mult. Da, sunt pregătiri speciale; se cheamă toată lumea la un block, ni se explică dinamica scenei, apoi începem ușor, ușor să o legăm. O scenă grea, cu 10-12 personaje, poate dura și 12 ore.

Ai avut parte de accidentări la filmări?

Da. Am sărit de 10 ori (noaptea) de pe un dâmb, la o scenă cu o arestare, iar a unsprezecea oară am căzut aiurea pe un călcâi și am șchiopătat o lună. O lună!

Alice are timp să se uite la serial sau îi faci rezumatul după o zi de filmare?

Se uită, se uită, că are nopți albe, gri, și-mi povestește ea mie.

Reușești să stai suficient cu fetele tale sau ți se reproșează că lipsești de acasă?

Păi nu prea lipsesc. Sunt mai mereu pe tură, cu excepția zilelor de filmări, care la mine sunt 4-5 pe lună.

Vladimir Drăghia: ”Nu m-a mai oprit poliția de câțiva ani”

Cine, din familie, e fanul tău numărul 1 și nu ratează nicio apariție a ta în Clanul?

Alice. Zora încă nu se poate uita la Clanul, iar Alegra cred că încă nu e sigură cine sunt și ce caut mereu pe lângă maică-sa.

Citește și:  Alice Cavaleru a născut. Vladimir Drăghia și soția lui au ales un nume deosebit pentru fetița lor

De când îl interpretezi pe Mișu în serialul de la PRO TV, s-a schimbat relația ta cu polițiștii de la rutieră?

Chiar mă gândeam la asta. 🙂 Nu m-a mai oprit poliția de câțiva ani. Înainte parcă aveam magnet. Nu exista să întâlnesc un filtru și să nu fiu oprit. Bine, acum nici nu prea sunt filtre în drumul spre grădiniță, la 8 dimineața.

În afară de filmările la Clanul, în ce alte proiecte ești implicat?

Mai am proiectele din online, imobiliarele și spectacolul de la teatru.

Vladimir Drăghia Alice Cavaleru

Surpriza pentru Alice s-a lăsat cu lacrimi

Ce apreciezi cel mai mult la soția ta? Când i-ai făcut cea mai recentă surpriză și în ce a constat?

Recent, chiar zilele trecute. I-am pus în scena una dintre poeziile pe care i le-am scris la începutul nostru. I-a plăcut. S-a lăsat cu lacrimi. Poate mai fac. Apreciez că mă acceptă așa cum sunt.

Sursă foto: Pro TV / Instagram

Ultima modificare martie 6, 2023 4:52 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale