Vlad Gherman și Oana Moșneagu se pregătesc de nuntă: „Avem o vârstă, nu mai suntem puști și ne gândim la o familie” / Video exclusiv

.

Vlad Gherman, unul dintre actorii care fac parte din distribuția celui mai nou serial de la Antena 1, „Lia: Soția soțului meu”, a vorbit în exclusivitate despre planurile de căsătorie pe care le are alături de iubita lui, Oana Moșneagu.

Actorul a mărturisit că amândoi se gândesc să-și întemeieze o familie, cu atât mai mult cu cât au trecut de mult de vremea adolescenței, iar acum iau lucrurile mult mai în serios.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu, la un pas de căsătorie

În serialul „Lia: Soția soțului meu”, care va avea premiera pe 12 ianuarie, la Antena 1, Vlad va interpreta rolul lui Andi. Actorul descrie personajul ca fiind unul rebel și egoist, complet diferit de ceea ce a interpretat în serialul Adela.

„Sunt extreme (n.r personajele). În primul rând Călin era super liniștit, altruist, sărea întotdeauna în ajutorul celorlalți, sufletist. Andi….e un golan, e super egoist, nu îi pasă absolut de nimeni, mai puțin de sora lui, Alice (Ioana Blaj). Pentru mine personajul e o provocare. Mi-a fost greu să găsesc resursele necesare ca să conturez personajul, dar mi-am luat repere și am început să mă relaxez”, a spus Vlad Gherman, în exclusivitate, pentru unica.ro.

Vlad Gherman mărturisește că obișnuiește să ia de la fiecare personaj câte un lucru pe care să îl aplice și în viața de zi cu zi. Cu personajul din Lia, noul serial de la Antena 1, i-a fost mai greu. Actorul spune însă că, dacă ar fi nevoit totuși să ia ceva, acest lucru ar consta în mai mult egoism, lucru de care crede că ar avea nevoie și în spatele camerelor de filmat.

„Întotdeauna a fost să fur câte ceva de la fiecare personaj și să aplic în viața de zi cu zi. În cazul ăsta mă tot gândeam ce aș putea învăța de la personajul meu. Poate o doză de egoism. Uneori e bine să o ai. Cred că o sa iau asta, faptul că ar trebui în anumite situații să te gândești mai mult la tine. E o provocare.”, a adăugat actorul.

2022, un an greu pentru actorul din Lia

Anul care tocmai se apropie de final nu a fost unul ușor pentru Vlad Gherman. Actorul a trecut prin două momente grele, după ce ambele bunici au încetat din viață.

„Aș spune că a fost un an greu. Este anul în care mi-am pierdut ambele bunici și a fost un an foarte greu pe plan personal. A fost un wake-up-call pentru mine că trebuie să încep să petrec mai mult timp cu părinții pentru că sunt singurii pe care îi mai am. Doar din punctul ăsta de vedere pot să zic că a fost un an greu”, a spus Vlad Gherman, exclusiv, pentru unica.ro.

Actorul mărturisește, însă, că a înțeles prin asta faptul că trebuie să petreacă mai mult timp alături de cei dragi lui. Tot el spune că relația cu Oana Moșneagu a fost unul dintre lucrurile bune pe care acest an i le-a oferit.

„Pe de altă parte s-au întâmplat și lucruri frumoase. Relația cu Oana, care evoluează și e din ce în ce mai bine. Am cunoscut oameni și am legat strânse prietenii cu acești oameni, de asta e foarte greu.. Pot să zic că a fost un an care le-a avut pe toate”, a completat actorul.

Vlad Gherman își dorește o familie. Planurile actorului pentru 2023

Întrebat dacă are planuri pentru căsătorie, Vlad Gherman a mărturisit că atât el, cât și iubita lui, Oana, se gândesc serios la a întemeia o familie în adevăratul sens al cuvântului. Spun însă că sunt și lucruri care le pun planurile în așteptare, însă cei doi continuă să se bucure de viață chiar și așa.

„Da, primesc destul de des această întrebare. Da, atât eu cât și ea, chiar ne gândim (n.r la căsătorie). Avem o vârstă. Am 30 de ani, ea are 32, nu mai suntem puști. Evident că ne gândim la o familie. Cred că avem niște rețineri…Pe de o parte ne convine că stăm în chirie, pe de altă parte nu, dar nu te poți atinge de prețuri să poți cumpăra un apartament. Noi ne bucurăm de viață în continuare, călătorim și asta cred că contează cel mai mult”, a spus Vlad Gherman.

Citește și: De ce și-au ținut Vlad Gherman și Oana Moșneagu relația secretă timp de jumătate de an

Pentru anul 2023, actorul din serialul care va începe pe 12 ianuarie la Antena 1 își dorește cel mai mult sănătate și bucuria de a se putea bucura de lucrurile simple din viața lui.

„Sănătate, bucuria de a face lucrurile care îmi plac și simplitatea. Îmi plac lucrurile simple și lucrurile mărunte. Și cred că vreau să mă țin cât mai mult de ele”, a mărturisit Vlad Gherman.

„Lia: Soția soțului meu”, marea premieră din 12 ianuarie 2023

Produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, serialul Lia – soţia soţului meu va avea premiera pe 12 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.

Serialul va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. Iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole în drumul spre triumf.

Protagoniștii noului serial de la Antena 1 sunt Ana Bodea, care îşi face debutul ca actriţă cu acest rol, Ştefan Floroaica, semifinalist Exatlon şi multiplu medaliat la campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu şi actriţa Ioana Blaj, cunoscută publicului de serial din rolurile Iza (Fructul Oprit), Irina (Sacrificiul) sau Rodica (Adela).

Ultima modificare decembrie 14, 2022 6:51 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale