Vlad Gherman și Laura Cosoi s-au arătat devastați de moartea fulgerătoare a colegului lor, Bogdan Stanoevici. Prin intermediul unor mesaje extrem de emoționante pe rețelele de socializare, cei doi au povestit despre relația lor cu regretatul actor.
Bogdan Stanoevici s-a stins din viață marți, 12 ianuarie 2021, după ce la începutul lunii decembrie a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2. Starea lui s-a degradat în preajma Crăciunului și în ciuda eforturilor medicilor, acesta nu a putut fi salvat. La aflarea veștii că actorul a părăsit această lume, doi dintre colegii săi de pe platourile de filmare au vrut să îi aducă un ultim omagiu.
Citește și: Bogdan Stanoevici a murit de Covid-19. Actorul criticase măsurile de protecție impuse de autorități
Vlad Gherman, alături de care Bogdan Stanoevici a jucat în serialul „Sacrificiul”, s-a arătat extrem de afectat de moartea actorului.
„Parcă trăiesc un coșmar. Nu pot să îmi revin. Țin minte ca și cum a fost ieri ultima zi de filmare alături de el. L-am luat în brațe la finalul secvenței și am început să plâng. I-am mulțumit pentru tot, iar el a început să plângă spunându-mi că am fost cel mai bun
Un om extraordinar, carismatic și șarmant. Venea la filmări pe motor ca un superstar și așa va rămâne mereu în inima mea. Drum lin către stele, tată!”, a scris artistul de 27 de ani pe contul lui de Instagram.
Laura Cosoi, despre Bogdan Stanoevici
Și actrița Laura Cosoi și-a exprimat regretele după moartea actorului Bogdan Stanoevici.
Citește și: Motivul surprinzător pentru care fostul ministru al românilor de pretutindeni refuză să poarte mască
Ultima modificare ianuarie 13, 2021 11:29 am