George Burcea (34 ani) și Viviana Sposub (25 ani) au închis gura cârcotașilor care nu le dădeau șanse multe să rămână împreună. Deși au copilărit în același oraș, cei doi s-au întâlnit, pentru prima dată, la București, pe platourile de filmare ale unei emisiuni de la Pro TV. După încheierea acelui format TV, îndrăgostiții s-au mutat împreună. Ca în orice cuplu, conviețuirea nu e lipsită și de momente mai tensionate, dar totul se încheie cu bine, Viviana fiind cea împăciuitoare.
Fostul soț al Andreei Bălan și-a găsit fericirea în brațele Vivianei Sposub, fostă prezentatoare la Kanal D și moldoveancă de la Botoșani, culmea din orașul natal al actorului. Cei doi nu s-au întâlnit decât la București, iar între ei există o diferență de vârstă de 9 ani. Povestea lor de dragoste a trecut proba timpului, ei fiind împreună de mai bine de 2 ani.
”Mă țin bine, pentru că Viviana îmi dă din tinerețea ei”, a mărturisit amuzat George Burcea. ”Prima dată când ne-am întâlnit a fost pe platourile de filmare de la ”Ferma”și de atunci suntem de nedespărțit. Întâmplarea face că da, suntem din același oraș, am frecventat aceleași locuri, doar că între noi există și diferența de vârstă, aveam alte cercuri de prieteni. Tu când veneai la cluburi pe lângă blocul meu, eu eram mică, mă jucam în nisip”, a povestit, în exclusivitate pentru Unica.ro, Viviana Sposub.
Viviana Sposub: ”Eu mă supăr destul de repede, dar după aceea îmi trece”
Iubita actorului recunoaște că în casa lor nu e tot timpul lapte și miere și că mai există între ei mici supărări și discuții în contradictoriu. În cuplul lor, supărările nu durează mult, pentru că Viviana este cea care face primul pas spre împăcare. ”Eu mă consider cea mai înțeleaptă în relația asta”, a mărturist iubita actorului pentru unica.ro. Iar George Burcea a confirmat afirmația ei. ”Se întâmplă să ne mai ciondănim, pentru că suntem oameni. Eu mă aprind mai repede, mă supăr destul de repede, dar după aceea îmi trece și vreau să dau timpul înapoi: ”Hai, iubire, că nu a fost așa!” Și de acum se supără el. Dar reușim întotdeauna să ajungem la un numitor comun și nu cred că stăm prea mult timp supărați, că stăm și în aceeași casă și ar fi culmea să stăm supărați, adică avem lucruri de făcut”, a declarat, pentru Unica.ro, Viviana Sposub.
Actorul a încheiat într-o notă amuzantă, susținând că oriunde s-ar ascunde în casă, partenera lui de viață tot îl găsește. George Burcea și Viviana Sposub s-au străduit să compenseze plusurile și minusurile fiecăruia. De pildă, tânără nu se pricepe la gătit, dar acest aspect nu îl deranjează pe George, care este pasionat de arta culinară și care o răsfață cu tot felul de preparate delicioase. La rândul ei, Viviana este topită după copii, așa că nu este de mirare faptul că ea a reușit să se facă plăcută de fetele iubitului său și chiar să fie prietenă cu Ella și Clara. Ori de câte ori acestea petrec timp alături de tatăl lor, Viviana face tot posibilul să fie prezentă, ei făcându-i plăcere compania lor. Modul în care tânăra a interacționat de la început cu copiii lui a fost decisiv pentru Burcea, știut fiind faptul că însăși copiii reprezintă testul suprem, pentru că nu au capacitatea de a păcăli dacă cineva nu le este pe plac.
Ultima modificare octombrie 17, 2022 12:57 pm