Viviana Sposub a cunoscut-o pe mama lui George Burcea

.

Potrivit Spynews, Viviana Sposub (22 de ani) și George Burcea (32 de ani) s-ar afla în prezent în Botoșani, unde mama actorului locuiește, dovadă că relația lor este suficient de serioasă încât să-și cunoască părinții.

Viviana și George s-au cunoscut pe platourile de filmare ale competiției Ferma, unde și-au și început relația. Ulterior, George i-a cedat locul lui Vivianei, care urma să fie eliminată.

La începutul anului acesta, Andreea Bălan (36 de ani) și actorul au confirmat că s-au separat. Fosta pereche are împreună două fiice, Ella Maya (4 ani) și Clara Maria (1 an).

Viviana Sposub a cunoscut-o pe mama lui George Burcea

Până acum, niciunul nu a vorbit despre întâlnirea cu pricina, însă Viviana a mărturisit în trecut că mama ei îl „apreciază” pe George. „Mama e fericită pentru că eu sunt fericită. Cu siguranță că îl apreciază foarte mult pe George”, a mărturisit atunci Viviana, în emisiunea Vorbește Lumea.

Timp de două săptămâni, Viviana și George au locuit împreună, după infectarea cu noul coronavirus. „Noi nu locuim împreună. Am decis să stăm pe perioada carantinei pentru că eu locuiesc cu nașul celui de-al doilea copil al meu.

Am decis să nu-l infectez și pe el pentru că are activitate artistică. Așa că am decis să vin frumos la Viviana două săptămâni”, a completat actorul. Așadar, după separarea de artistă, George a locuit cu Zhenon (actorul Iulian Burciu).

În urmă cu câteva săptămâni, în timpul unei intervenții TV alături de actor, întrebată dacă o deranjează că George are copii, Viviana a răspuns: „Doamne, cum să mă deranjeze? Sunt doi copii foarte frumoși.

Sunt două fetițe extraordinare despre care George mi-a tot povestit și în timpul Fermei și după Fermă. Nu mă deranjează. Fiecare vine cu trecutul său”.

Într-una dintre edițiile Fermei, Viviana a mai spus: „Da, o să fiu mamă vitregă. Nu o să mă chinui eu să fac copii, am direct. Am două fetițe sănătoase, frumoase. Doamne, să trăiască!”.

Foto: Instagram

Citește și:

Ce ar face Viviana Sposub dacă ea și George Burcea s-ar întâlni cu un fost iubit de-al ei?

Cine este Miss Universe România 2020? Îi seamănă leit Vivianei Sposub

Fiica lui Arnold Schwarzenegger a împlinit 31 de ani. Katherine a devenit mamă anul acesta

Ultima modificare decembrie 15, 2020 11:31 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale