Victoria Raileanu (35 ani) și-a botezat în weekend fetița. Micuța Maria a avut parte de un botez emoționant, pe data de 10 august, la care au participat familia și prietenii cei mai apropiați. Actrița și soțul ei, Adrian Ștefănescu, au decis să organizeze o slujbă discretă pentru a se bucura în liniște de acest moment important din viața fetiței lor.
Victoria Raileanu și-a botezat fetița, pe micuța Maria, sâmbătă, 10 august, în cadrul unei slujbe private. La eveniment au participat doar rudele și prietenii apropiați ai familiei. Actrița a distribuit pe rețelele de socializare câteva imagini de la botez.
Din imagini se observă că Maria a fost cuminte pe parcursul slujbei și chiar i-a plăcut când preotul a băgat-o în cristelniță pentru botez. Apoi, micuța a fost aranjată de nașa ei, psihoterapeutul Sara Dochian.
„Maria, Mașa, Uca te iubim infinit! Ieri au venit cei mai dragi oameni să îți sărbătorească botezul. Mulțumim că ați fost cu noi, dragilor”, a scris Victoria Raileanu pe pagina ei de Instagram.
Printre invitați s-a aflat și Monica Bârlădeanu, care a avut două rochii spectaculoase. La botez a îmbrăcat un top alb și o fustă cu pietre strălucioare, în timp ce la petrecere s-a schimbat într-o rochie neagră, lungă, elegantă, pe care a asortat-o cu o pălărie bej și cercei rotunzi.
„Ziua în care Măriuca noastră și-a primit îngerașul păzitor și prima Împărtășanie. Am sărbătorit-o cu toții cu mare bucurie!”, a transmis actrița pe rețelele de socializare, unde a distribuit câteva fotografii de la eveniment.
Pe de altă parte, Victoria Raileanu pentru biserică a ales o rochie bej, lungă, iar la petrecere s-a schimbat într-o fustă lungă bej și o vestă gri.
Actrița a avut probleme cu sarcina în primul trimestru
Deși acum este mai fericită ca oricând alături de soțul ei și de cei doi copii ai ei, Victoria Raileanu a avut probleme cu sarcina în primul trimestru. Aceasta a povestit pe rețelele de socializare că a fost pe punctul de a o pierde.
„N-a fost ușor de la început. Primele luni de sarcină m-au prins într-o stare psihică mai grea. Apoi am avut două sângerări puternice provocate de un hematom pe care doamna doctor mi l-a descoperit între peretele uterului si placentă. Asta ar fi putut provoca o desprindere de sarcină și în final, pierderea ei. M-am simțit foarte vinovată față de fetița mică pentru că m-am gândit că starea mea psihică a reușit să influențeze sarcina”, a povestit actrița în urmă cu ceva timp.
La patru ani de la divorțul de Conrad Mericoffer, cu care are un fiu, Carol, Victoria a regăsit iubirea în brațele lui Adrian Ștefănescu, pe care l-a cunoscut pe o aplicație de dating. Cei doi s-au căsătorit pe 30 iulie 2023, pe o barcă în Grecia.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini de la botezul fetiței Victoriei Raileanu și a lui Adrian Ștefănescu