Victor Slav s-a ales cu dosar penal. Prezentatorul TV riscă pedeapsa cu închisoarea

.
Victor Slav are probleme cu legea și nu este prima dată. După ce în 2017 a fost prins cu o viteză mult peste limita legală și a rămas fără permis auto, acum prezentatorul de televiziune a fost prins la volan sub influența unor substanțe interzise.

Victor Slav, în vârstă de 39 de ani, a fost oprit de un echipaj de poliție pe A3, în cadrul unui control de rutină. După ce i-au fost verificate actele, prezentatorul Kanal D a fost testat cu aparatul DrugTest, relatează mediasud.ro, iar rezultatul a arătat că acesta consumase marijuana. Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu s-a ales cu dosar penal şi riscă pedeapsa cu închisoarea.

Victor Slav s-a ales cu dosar penal. Prezentatorul TV riscă pedeapsa cu închisoarea

Testul de depistare a drogurilor se face cu un dispozitiv de tip screening care în opt minute depistează şase tipuri de substanţe interzise. Conform prevederilor legale din articolul 336 alin. (2) din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Victor Slav nu a oferit nicio declarație oficială în acest sens însă, la fața locului, prezentatorul nu ar fi avut nimic de obiectat în fața polițiștilor.

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton