Victor Slav are lipici la femei cu bani! Uite cum a fost răsfățat «băiatul de la Meteo» de iubitele lui bogate

.

În popor se spune că bărbatul e cel care ţine casa. Dar în cazul lui Victor Slav (33 de ani) lucrurile stau invers. Coincidenţă sau nu, şi Anda Adam, şi Bianca Slav câştigă mai bine decât “băiatul de la Meteo”, jucând rolul de cotizant principal la cheltuielile casei…
Victor Slav are lipici la bani. La cei ai iubitelor lui. Nu spunem că nu câştigă bine, din contră, salariul său de aproape 3.000 de euro ar fi, pentru o persoană obişnuită, o avere. Însă şi Anda Adam, fosta sa iubită, şi Bianca, încă soţia lui, au venituri incomparabil mai mari.

La despărţirea de Anda, după şase ani de relaţie, chiar a circulat un zvon, alimentat probabil de persoane din anturajul celor doi, conform căruia ruptura ar fi fost cauzată şi de faptul că interpreta simţea că pe umerii ei stă tot greul financiar.

Se pare că blonda, care câştigă lejer peste 10.000 de euro lunar din concerte, acoperea în totalitate cheltuielile casei. Tot ea plătea şi chiria de 800 de euro pentru apartamentul pe care cei doi îl ocupau într-un cartier rezidenţial.

Bianca l-a primit în casa ei

Cât despre Bianca Drăguşanu… Roşcata avea deja zestre când a luat-o de nevastă: un apartament în care el doar şi-a adus hainele. În plus, se ştie că Bianca are mai multe surse de câştig, care-i aduc, lunar, de două, trei sau chiar de patru ori mai mulţi bani decât câştigă Victor.

De exemplu, pentru o apariţie la un eveniment monden, Bianca ia între 1.500 şi 2.000 de euro. E plătită şi pentru apariţiile în emisiuni, ia bani şi din reclame, iar de curând şi-a deschis şi o afacere cu rochii…

Citeste mai multe pe Libertatea.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton