Nunta lor a fost una dintre cele mai mediatizate din România, însă puţini sunt cei care au dat o şansă de reuşită cuplului format dintre Victor Slav şi Bianca Drăguşanu. Iar previziunile despre un iminent divorţ par a se adeveri…
După ce întrega presă a scris despre escapada Biancăi Drăguşanu la Paris în compania fostului iubit Adrian Cristea, actual soţ al roşcatei a ales să aibă o atitudine discretă, tipică unui domn.
„E nevoie să înţelegem că furia nu rezolvă o problemă. Ne tulbură liniştea sufletească şi ne întunecă abilitatea de a gândi limpede. Furia şi ataşamentul sunt emoţii care deformează imaginea realităţii”, este citatul din Dalai Lama, pe care Victor Slav l-a postat pe contul lui de socializare, lăsând să se înţeleagă că după ce apele se vor linişti, va lua în calcul toate ipotezele. Inclusiv cea a unui divorţ…
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au cununat religios, pe 29 septembrie, iar zvonurile potrivit cărora Bianca și Victor nu se mai înțeleg și doresc să divorțeze au apărut la scurt timp după ce ei s-au căsătorit. Cei doi au susținut că aceste informații sunt doar speculații fără nicio bază reală, însă tabloidele au continuat să scrie despre despărțirea lor.