Invitat în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Victor Slav a vorbit despre cum s-a schimbat viața lui de când a devenit tată, dar și despre noua lui relație.
Victor Slav, despre rolul de tată și despre noua iubită
Fiica prezentatorului TV din fostul mariaj cu Bianca Drăgușanu, Sofia, a împlinit toamna aceasta 4 ani. Micuța nu merge în prezent la grădiniță, însă are numeroase alte activități.
„Face anumite cursuri. Clase din-acestea de muzică, dans, engleză, pentru dezvoltarea personală. La 4 ani ne dezvoltăm personal. Se numește «Eu unic și valoros».
Cum s-a schimbat viața prezentatorului de când a devenit tată?
„S-a schimbat radical. Dacă până atunci aveam alte priorități sau eu credeam că altele sunt prioritățile, [de când s-a născut], Sofia este pe primul loc. Te schimbi radical”, a mai spus prezentatorul.
Întrebat de Adela dacă și-a intrat imediat în rolul de tată, Victor a adăugat: „Am știut de la început. I-am făcut băiță de la început. Nu am avut nicio problemă.
Nu mi-a fost teamă. (…) Am luat lecții de la cineva avizat și m-am descurcat foarte bine. Fără teamă, asta vreau să spun”.
Cine este părintele mai autoritar, Victor sau Bianca?
„Eu încerc [să impun reguli], dar nu reușesc. De exemplu, îi place ciocolata. [Îi spun] «tati, seara nu mâncăm ciocolată». «Tati, seara, dacă mâncăm ciocolată, ne doare burtica». (…) Aici am reușit, dar nu-mi reușesc toate.
Eu cred că amândoi încercăm, dar nu prea reușim [să fim autoritari]. Nu știu dacă ea e mai drastică sau nu. Sofia e un copil ascultător. (…)
Gestionează foarte bine deocamdată [timpul petrecut cu tata și mama]. Are 4 ani, sunt sigur că o să înceapă întrebările”, a mai spus Victor.
Întrebat de Adela de cât timp formează un cuplu cu actuala iubită, prezentatorul a dezvăluit că de 1 an și 4 luni. „Nu e nouă. Ne-a prins pandemia.
Ciudată [ni s-a părut perioada asta]. Ne-am adaptat. Cu toții trebuie să ne adaptăm.” Întrebat apoi dacă este adeptul relațiilor de lungă durată, Victor a completat:
„Eu am două relații care au fost cunoscute de publicul larg. Nu sunt genul de persoană care să etalez totul pe tavă. (…) Dar am și eu 40 de ani. Am avut relații”.