Daniela Crudu e însărcinată în cinci luni, dar nu poate să renunțe la marele ei viciu: fumatul. Bruneta a redus, însă, numărul țigărilor la sfatul medicului. Daniela Crudu recunoaște că la prima sarcină fuma mult mai mult, dar acum încearcă să respecte indicațiile specialistului.
Fosta asistentă TV are o fetiță de nouă luni, pe nume Daiana, iar acum așteaptă un băiețel, care va purta numele Dominic. Deși nu se aștepta să rămân însărcinată atât de repede, Daniela Crudu e cuprinsă acum de numeroase trăiri.
Daniela Crudu nu a renunțat la fumat, deși e însărcinată
„Încerc să fumez doar 5 țigări pe zi, eu spun din experiența mea ce vreau să repar, în prima sarcină fumam și mai mult, nu țineam cont, acum le număr, vreau să fiu strictă, să nu fac niciun pas greșit. Nu mai vreau să fiu haotică «Lasă că merge și așa», nu merge și așa că nu e așa, dacă doctorul ți-a spus, nu ți-a spus de nebun să stai cuminte”, a spus Daniela Crudu, în emisiunea WoWNews.
Citeşte și: Renee OConnor, Gabrielle din „Xena, prințesa războinică”, a ajuns de nerecunoscut. Actrița are 52 de ani
Daniela Crudu: „Mă simt grăsuță, nici măcar nu m-am cântărit”
Vedeta simte că a luat ceva în greutate, dar nu se cântărește ca să nu se streseze. Daniela Crudu încearcă să mănânce sănătos și nu își refuză nicio masă. A avut la un moment dat poftă de porumb fiert, în rest nu a avut vreo dorință specială.
„Mă simt grăsuță, nici măcar nu m-am cântărit, pentru că nu vreau să intru în depresie, eu vreau să mănânc, să mă alimentez bine. Mă gândesc că poate așa o să țin cont de ce mănânc, și nu vreau, încerc să mănânc sănătos, dar nu pun frâne, dacă mi-e foame, mănânc. Nu prea am pofte, doar de porumb fiert am avut, exact ce nu găsești”, mărturisește Daniela Crudu.
„M-am bucurat, apoi mă gândeam că iar trebuie să trec prin asta, iar cezariană”
Bruneta admite că nu a planificat sarcina, dar că de-a lungul anilor anilor așa și-a imaginat viața, cu familie și copii. Momentul s-a lăsat, însă, așteptat. Acum, fericirea ei e completă.
„Nu am planificat copilul, a venit așa. Eu până la vârsta asta nu am rămas niciodată însărcinată și mi-am dorit, eu așa îmi vedeam oricum viața, cu familie, copii, să văd și eu ce iese din mine, cum o să arate. M-am bucurat, apoi mă gândeam că iar trebuie să trec prin asta, iar cezariană. Îmi fac stresul ăsta singură”, adaugă ea.
Foto: Facebook
Ultima modificare februarie 15, 2024 4:18 pm