Vica Blochina a leșinat, marți seară, în timpul probei pentru imunitate, la Survivor România.
Oboseala și malnutriția și-au pus amprenta pe Vica Blochina, care și-a pierdut cunoștința în timpul unei probe la Survivor România și a avut nevoie de ajutorul colegilor din echipa Faimoșilor pentru a ajunge la ambulanță.
Vica Blochina a leșinat la Survivor România
După ce a adus un punct pentru echipa sa, la proba pentru imunitate, Vica Blochina s-a simțit foarte rău, moment în care una dintre colegele ei a început să strige după medic.
„Vica nu se află alături de Faimoși. I s-a făcut rău la ultima probă. Se află în cortul medicului, totul este în regulă”, a anunțat Daniel Pavel, la finalul probei ce a fost câștigată de Faimoși.
Totuși, fosta balenrină și-a revenit și a putut participa la consiliu.
Vica Blochina, după ce a leșinat la Survivor România: ” În momentele astea chiar îmi doresc să plec acasă”
„Nu știu ce s-a întâmplat pentru că nu îmi amintesc foarte bine. Încă mă doare capul foarte tare. Nu am avut putere în mâini și picioare, nu am putut nici să țin paharul de apă în mâini”, a afirmat Vica Blochina, după episodul leșinului de la Survivor România.
„Experiența Survivor, pentru mine, este extrem de grea. În momentele astea chiar îmi doresc să plec acasă. Când se întâmplă lucrurile astea. Este foarte greu aici. Este foarte greu, dar sper să mă fac bine, să pot intra la joc și să fiu puternică, așa cum mă știu. Și le mulțumesc foarte mult colegilor mei care m-au susținut”, a mai spus concurenta de la Survivor România 2023.
Astfel, Alin Chirilă a ales să îl nominalizeze pe Răzvan Danciu, în timp ce Alexandra Prokolab a ales-o pe Codruța Began. Rămâne de văzut care concurent părăsește Survivor România.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Vica Blochina la Survivor România