Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani, după ce s-ar fi înecat cu mâncare la un restaurant. Ambulanța a fost chemată la locație, dar omul de afaceri nu a mai putut fi salvat. Fostul politician a avut o viață tumultoasă, încununată de divorțuri și scandaluri.
Cuprins
Cuprins
Silviu Prigoană, a viață înconjurată de scandaluri
Silviu Prigoană, care a încetat din viață la vârsta de 60 de ani, a fost căsătorit cu patru femei: Viorica Ciceu, Delia Gabriela Prigoană, Adriana Bahmuțeanu și Mihaela Prigoană. Cu Adriana Bahmuțeanu a fost căsătorit de cinci ori, aceștia alegând să divorțeze și să se recăsătorească de mai multe ori. În cele din urmă căsnicia lor s-a încheiat definitiv în 2015. Un an mai târziu, acesta a ajuns din nou în fața ofițerului Stării Civile împreună cu Mihaela, cea care i-a fost alături până în clipa morții.
Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu s-au căsătorit prima dată în anul 2003, dar au divorțat imediat după luna de miere. S-au recăsătorit în ianuarie 2004, însă s-au despărțit iar în luna mai a aceluiași an. S-au recăsătorit în 2005 și au divorțat pentru a treia oară în 2007.
După doi ani cei doi s-au recăsătorit, iar căsnicia lor a durat de această dată trei ani și în 2012 au divorțat a patra oară. Ultima dată s-au căsătorit în anul 2013, de Paște, dar au divorțat din nou în primăvara anului 2015.
În urmă cu ceva timp, el a dezvăluit de ce a ales să intenteze divorț de cinci ori.
„În perioada respectivă, eu lucram 20 de ore pe zi. Eram foarte puțin în familie. Foarte puțin! Și primele trei divorțuri au fost fără minori. Noi nu am avut copii. Ea a plecat de acasă după 27 de zile, când am introdus eu divorțul pentru părăsire de domiciliu. Apoi a mai venit și a mai stat ce a stat vreo șase luni și iar a plecat. Iar a trebuit să introduc divorțul pentru părăsire de domiciliu. Astea au fost motivele divorțurilor, nimic altceva. Noi nu am avut niciun fel de discuții, d-astea de gelozie, de iubire, niciodată nu am avut asemenea discuții, nu mă interesa când pleacă și când vine”, a povestit la vremea respectivă omul de afaceri.
De ce s-a căsătorit Silviu Prigoană cu Adriana Bahmuțeanu
Silviu Prigoană spunea că și-a dorit încă de la începutul relației cu Adriana Bahmuțeanu să facă copii. Însă, primul copil a venit după cel de-al treilea divorț.
„Noi ne-am căsătorit, de fapt, ca să facem copii. Asta era povestea, nu ca să fiu eu căsătorit. Ieșisem dintr-o relație în care fosta soție nu a vrut să facă copii. Ea (n.r. Adriana Bahmuțeanu) a aflat povestea și a venit ușor să îmi picure în ureche că ce mult își dorește ea să aibă o familie și copii. Prima căsătorie fără copii, a doua fără copii, a treia fără copii și apoi când a venit acasă și a spus că a greșit i-am spus că după ce face copii mai discutăm de căsătorie. Bineînțeles că atunci a făcut copii”, a povestit Silviu Prigoană în podcastul lui Vlad Grigoroiu.
Înainte de a se căsători cu Adriana Bahmuțeanu, fostul politician a fost însurat cu Viorica, care a decedat în 1994, la vârsta de 30 de ani. Din această căsătorie au rezultat doi băieți, Honorius și Silvius.
Între 1998 și 2003 acesta a fost căsătorit cu Delia Gabriela Prigoană, care s-a ținut departe de viața publică.
În 2016, Silviu Prigoană s-a căsătorit cu Mihaela, femeia despre care omul de afaceri spunea că i-a adus liniștea.
Adriana Bahmuțeanu și omul de afaceri, proces din cauza copiilor
În luna septembrie a anului trecut, Adriana Bahmuțeanu l-a dat în judecată pe Silviu Prigoană pentru a cere stabilirea domiciliului unuia dintre băieții lor la ea. La rândul lui, omul de afaceri îi aducea acuzații grave fostei sale soții.
Adriana Bahmuțeanu a cerut în instanță modificarea măsurii privitoare la minori, mutarea domiciliului, modificarea pensiei de întreținere, precum și suplinirea acordului.
„Da, am înaintat această cerere. Fiul meu cel mic și-a exprimat dorința de a locui cu mine, la întoarcerea din vacanță. Așteptăm ca instanța să stabilească un termen”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru Spynews la momentul respectiv.
La rândul lui, Silviu Prigoană spunea că, în momentul în care Adriana l-a oprit pe fiul lor cel mic la ea, a comis o infracțiune.
„Nu am cunoștință de aceasta ordonanţă preşedinţială. Adriana Bahmuțeanu a încălcat hotărârea judecătorească și este infracțiune, în primul rând. Și, în al doilea rând, nu a dus copilul la școală, este o altă infracțiune, două infracțiuni una peste alta, care se sancționează cu închisoare. Însă își asumă responsabilitatea a ceea ce face. S-au ocupat avocații”, declara, la rândul lui, omul de afaceri.
Tot atunci, Silviu Prigoană spunea că a înștiințat Protecția Copilului și Poliția după ce Adriana nu l-a dus acasă pe fiul lor.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe iamagini cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu
Sursă foto: Instagram, Facebook
Ultima modificare noiembrie 12, 2024 4:23 pm