Viața lui Louis de Funes, o comedie dulce-amară. Câți copii a avut și cine este femeia care l-a iubit 40 de ani

.

Louis de Funes a fost celebru în anii 60, dar rolurile sale continuă să atragă indiferent de trecerea timpului. A avut o copilărie grea, un mariaj eșuat și a ajuns să cunoască succesul după 50 de ani.

Louis de Funes s-a născut în 1914 într-un orășel de lângă Paris. De fapt, avea origini spaniole și provenea dintr-o familie cu rădăcini aristocratice. Părinții săi au emigrat în Franța cu zece ani înainte de nașterea lui. Au fugit pentru că bunicul actorului avea să se opună acestui mariaj. Louis era cel mai mic dintre cei trei frați. Tatăl lui avea o profesie respectabilă – era avocat, dar a renunțat la ea pentru comerțul cu diamante.

Louis de Funes ajunge să să fie exmatriculat

În copilărie, avea o fire timidă și nu ieșea în evidență cu nimic, dar la școală, a dat dovadă de talent actoricesc. A jucat primul său rol în teatru la vârsta de 12 ani, când i-a dat viață unui jandarm. După școala primară, a ales o școală profesională, dar a fost exmatriculat pentru comportamentul afișat. Nu era sigur în ce direcție ar trebui să meargă, așa că a încearcat diferite profesii. A vrut să intre în armată, dar comisia l-a refuzat din cauza staturii sale mici.  

Ulterior, a ajuns să fie concediat din mai multe locuri. A decorat vitrine, a fost asistent contabil și pictor. Mama lui spera că va deveni preot, pentru că Louis de Funes era o fire religiosă. În cele din urmă a mers la școala de artă și a început să se regăsească acolo. Era pasionat de cinema.

Louis de Funes se căsătorește prima oară la 22 de ani

La 22 de ani, s-a căsătorit cu Germaine Louise Elodie Carwire, campioana Franței la tenis. Un an mai târziu, s-a născut singurul fiu al cuplului, Daniel. Cu toate acestea, după trei ani, mariajul s-a destrămat.  După divorț, Louis de Funes a întrerupt și contactele cu fiul său (și ulterior nu l-a inclus în testament). Mai târziu, lucrează în cluburi și baruri pariziene, unde cântă la pian. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se îndrăgostește de o recepționeră, Jeanne Barthelémy de Maupassant. Se căsătoresc în 1943 și rămân împreună 40 de ani, până la moartea lui de Funès, în 1983.

Au împreună doi copii: pe Patrick (născut la 27 ianuarie 1944), care a devenit medic, și pe Olivier (născut la 11 august 1949), care a devenit pilot pentru Air France Europe, precum și actor, urmând drumul tatălui său. Olivier de Funès a devenit cunoscut în unele dintre filmele tatălui său, inclusiv Les Grandes Vacances, Fantômas, Le Grand Restaurant și Hibernatus.

A doua soție îi rămâne aproape 40 de ani

A doua soție nu a fost pentru Louis de Funes doar o iubire de-o viață, ci i-a devenit și agent. Îl sfătuia și negocia contracte în numele lui.

La doar trei ani de la nuntă, actorul – care avea atunci 34 de ani – primește primul său rol într-un film, dar scena în care apare durează… 43 de secunde. Anii 50 îl prinde în teatru, dar în 1956 este descoperit într-o altă lumină. Joacă în producția „Black Market in Paris” rolul lui Jambier. Datorită acestui personaj începe să câștige popularitate, iar mai târziu ajunge să aibă lumea la picioare.

Cariera actorului înflorește în anii 60, Mai târziu, întrebat dacă regretă că nu a reușit decât după vârsta de cincizeci de ani, are un răspuns pe măsură. „Mi-a permis să-mi cunosc cu exactitate profesia. Când eram încă necunoscut, am încercat să colorez micile roluri care mi-au fost încredințate folosind detalii, expresii faciale și gesturi.  Deci, dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș face la fel”, spune el.

În viața reală, Louis de Funès avea o personalitate rezervată, în contrast cu rolurile pe care le juca. De Funès a fost supranumit „omul cu patruzeci de fețe pe minut” deoarece era capabil de o varietate de expresii faciale extrem de bogate.

Citeşte și: Andreea Bălan și-a schimbat look-ul. Cum a apărut la Antena 1, după ce și-a lăsat iubitul singur la Australian Open

Citeşte și: Cum arată casa de milioane de euro în care locuiește Monica Tatoiu: „Nu aruncați lucrurile de la bunica!” / Galerie foto

Citeşte și: Secretul „murdar” al lui Brad Pitt, dezvăluit de Jason Priestley din „Beverly Hills, 90210”. Cei doi au împărțit un apartament

Citeşte și: Câți bani cere Irina Loghin pentru un concert. La 84 de ani, este favorita organizatorilor de evenimente: „Merită, spune și bancuri”

Munca intensă îi grăbește moartea

Cu toate acestea, munca intensă din anii ’70 și-a lăsat amprenta asupra actorului, iar sănătatea lui s-a deteriorat. Suferă un infarct și este nevoit să țină o dietă și să renunțe la țigări. Apoi încetinește puțin ritmul. În 1980, actorul are un al doilea atac de cord. Supraviețuiește și joacă în alte două filme.

În timpul unei călătorii de familie la munte, la sfârșitul anului 1982, actorul face gripă. După ce se întoarce acasă, în ianuarie, încearcă să se vindece. Pe 27 ianuarie 1983, îi spune soției sale că este obosit și se culcă devreme. În jurul orei 19, are un al treilea atac de cord. Deși este dus la spital, moare două ore mai târziu.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton