În spatele celebrităţii, zâmbetului fermecător şi a vieţii aparent perfecte a starurilor se află de cele mai multe ori traume îngrozitoare care le-au marcat întreaga existenţă, cum ar fi violul petrecut în copilărie. Oprah Winfrey a fost catalogată drept „cea mai puternică femeie din lume, fără doar şi poate”, de către CNN şi revista „Time”, „una dintre cele 100 de persoane care au influenţat secolul XX” sau „cea mai influentă persoană din lume”, între 2004 şi 2011, dar oamenii au aflat târziu prin ce coşmar a trecut la o vârstă fragedă. La doar nouă ani a fost abuzată sexual de unchiul ei, un văr şi un prieten de familie. Chiar Oprah a făcut această dezvăluire în 1986, în cadrul show-ului său tv.
Pola Kinski, faimoasa actriţă de teatru şi de filme de televiziune, a şocat o întreagă lume, anul trecut, cu dezvăluirile din cartea ei autobiografică, „Cuvinte de copil”. Ea a afirmat că tatăl ei a abuzat sexual de ea de la 5 la 19 ani şi că a scris cartea ca răspuns la cultul de care se bucura părintele ei, Klaus Kinski, prezentat ca un actor de geniu mai ales pentru rolurile sale de psihopat. („Nosferatu, fantoma nopţii” sau „Woyzeck”).
Şi actriţa americană Anne Heche a găsit curajul să mărturisească în scris, în cartea „Call Me Crazy”, ororile prin care a trecut în copilărie. Ea a mărturisit că a fost abuzată sexual, în repetate rânduri, de tatăl său, un preot baptist, lucru ce a marcat-o profund. Mai mult, actriţa a descoperit ulterior că acesta fusese infectat cu virusul HIV din cauza relaţiilor pasagere pe care le avea şi cu bărbaţii. Tatăl a murit la scurt timp după ce a descoperit boala.