Sunt frumoase, celebre şi bogate, însă pe lângă domeniiile în care s-au afirmat, unele vedete de la noi, ar putea să aibă succes şi în pictură, pentru că talent au cu carul.Ana Ularu a iubit pictura, inca de mica si s-a regasit mereu in lucrari ale unor oameni importanti precum Bosch, Bacon, Schiele si Bruegel. Interpreta Matildei din "Periferic", desemnată cea mai bună actriţă româncă din 2012 la premiile Gopo, a moştenit talentul pentru desen de la părinţii săi. Ana nu a practicat niciodată această meserie, desenând totuşi desene doar pentru plăcerea ei. Şi pentru prieteni. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Anei, care i-a ilustrat cu niște desene grozave cea mai nouă carte a Mihaelei Rădulescu, care s-a îndrăgostit de creaţiile acesteia. Acum, tablourile Anei tronează pe pereţii casei divei din Monaco.La loc de cinte în casa Mihaelei Rădulescu se află şi o creaţie a celebrului manechin Catrinel Menghia, care şi-a descoperit pasiunea pentru pictură relativ recent. Şi totuşi, nu vorbim doar de o simplă pasiune, căci Catrinel a trecut deja la nivelul următor. Adică şi-a făcut debutul oficial ca pictoriţă chiar la începutul lui octombrie, cu o miniexpoziţie "Descifrati", care a putut fi admirată la Teatrul Princesse Grace, din Monte Carlo. Cele 11 tablouri sub semnătura Cat Marlon, pseudonimul pe care românca şI l-a ales, au fost apreciate de către criticii de specialitate.Puţini sunt cei care cunosc faptul că prima expoziţie personală de desene Horaţiu Mălăele avut-o pe când era elev în clasa a XII-a. Intenţiona să urmeze Institutul de Arte Plastice din capitală, dar a absolvit în 1975 Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Octavian Cotescu. De atunci cariera artistică i-a fost pecetluită, însă maestrul nu şi-a uitat niciodată marea dragostea, realizând, de- alungul timpului, peste 30 de expoziţii cu nuduri, grafică, caricatură, dar şi autoportrete.Simona Pătruleasa a avut şi ea o pasiune pentru desen încă de mică. "De pictat, am mai pictat în copilărie, sub îndrumarea unui vecin care este pictor şi îl asistam, ore întregi stăteam şi îl priveam cum picta. Dar niciodată nu mi-am imaginat sau nu am îndrăznit să visez să îmi cumpăr propriul şevalet, să încep să îmi iau pensule, tot ce ţine de pictură, să îmi cumpăr albume, să citesc despre pictori celebri. Până într-o zi în care mi-am zis: "Voi face şi asta, de ce nu?", a povestit prezentatoarea tv într-un interviu. Ea a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, la Secţia Pictură şi design, iar unele dintre tablourile ei au fost vândute în cadrul unor evenimente caritabile sau împodobesc pereţii casei prietenilor, cum ar fi Andreea Marin.Relaţia pe care a avut-o în trecut cu Irinel Columbeanu i-a deschis Annei Lesko nu doar uşile către o carieră în muzică, ci şi posibilitatea de a-şi cultiva un talent ascuns: acela de a picta. Astfel, chiar dacă nu are studii în domeniu, cântăreaţa a “furat meserie” de la regretatul pictor Sabin Bălaşa, un apropiat al lui Irinel Columbeanu. Artista pictează de 15 ani şi a finalizat suficiente tablouri încât să-şi poată deschide o expoziţie, dar a şi vândut câteva pânze cu preţuri de câteva mii de euro.Marian Ionescu, chitaristul trupei Direcția 5, și-a descoperit un talent ascuns. Artistul s-a apucat de pictură și pregătește și o expoziție, la începutul lunii martie. Tablourile care vor fi expuse la Sala Dalles, din Capitală, sunt peisaje imaginate de Marian Ionescu şi poartă numele pieselor formaţiei lui. Chitaristul devenit și pictor plănuiește să vândă operele sale de artă, iar fondurile obținute urmează să le doneze unor licee de artă din București.Dana Rogoz provine dintr-o familie cu înclinaţii artistice, străbunica ei fiind pictoriţă, iar fratele ei participând la mai multe concursuri internaţionale de pictură. "Eu am studiat din clasa I până într-a III-a cu aceeaşi profesoară ca şi a lui şi chiar aveam la un moment un gând de a urma Liceul Tonitza. Însă, între timp am început filmările la Abracadabra şi practic lucrurile au luat de la sine alt drum”, povestea Dana într-un interviu mai vechi. Peste ani, prezentatoarea şi-a făcut timp să aprofundeze, ea urmând mai multe cursuri şi hotărând să se perfecţioneze în tehnica picturii în ulei.Pentru Marilena Chelaru, cunoscută românilor după ce ani la rând a activat în grupul umoristic "Vouă", pictura a venit ca o alternativă la criza financiară. “De trei ani, de când a venit criza, eu nu mai joc nicăieri. Contractul de la Naţional TV cu trupa Vouă s-a încheiat şi până acum nu mi-am mai găsit nimic de muncă. Stau acasă şi pictez. Uneori am noroc şi mai vând picturi. Un tablou costă în jur de 100 de euro. Îmi place să pictez pe pânză şi fac tablouri mai abstracte. Când sunt înghesuită financiar, mai duc din ele la doctori, că nu mă mai ajung cu banii", a povestit ea într-un interviu anul trecut.Ceea ce a-nceput ca o joacă s-a transformat în pasiune pentru Julia Jianu. Cântăreaţa a luat-o pe urmele lui Picasso, după ce a descoperit că îi place să picteze aproape la fel de mult cum îi place să cânte. Ea şi-a descoperit acest talent întâmplător. Aflată în vizită la o prietenă din Germania, care adoră să picteze, cântăreaţa a pus mâna pe pensulă şi s-a jucat puţin cu culorile pe planşă. S-a fotografiat cu “capodopera” sa, a pus poza pe Facebook, iar cei care i-au accesat contul de pe site-ul de socializare au lăudat-o, aşa că vedeta a prins curaj şi, întoarsă în ţară, s-a apucat pe pictat. Recunoaşte însă că o face doar ca să se relaxeze şi pentru plăcerea ei, neavând pretenţii de mare artistă.