Sunt frumoase, celebre şi bogate, însă pe lângă domeniiile în care s-au afirmat, unele vedete de la noi, ar putea să aibă succes şi în pictură, pentru că talent au cu carul.
Ana Ularu a iubit pictura, inca de mica si s-a regasit mereu in lucrari ale unor oameni importanti precum Bosch, Bacon, Schiele si Bruegel. Interpreta Matildei din „Periferic”, desemnată cea mai bună actriţă româncă din 2012 la premiile Gopo, a moştenit talentul pentru desen de la părinţii săi. Ana nu a practicat niciodată această meserie, desenând totuşi desene doar pentru plăcerea ei. Şi pentru prieteni. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Anei, care i-a ilustrat cu niște desene grozave cea mai nouă carte a Mihaelei Rădulescu, care s-a îndrăgostit de creaţiile acesteia. Acum, tablourile Anei tronează pe pereţii casei divei din Monaco.
La loc de cinte în casa Mihaelei Rădulescu se află şi o creaţie a celebrului manechin Catrinel Menghia, care şi-a descoperit pasiunea pentru pictură relativ recent. Şi totuşi, nu vorbim doar de o simplă pasiune, căci Catrinel a trecut deja la nivelul următor. Adică şi-a făcut debutul oficial ca pictoriţă chiar la începutul lui octombrie, cu o miniexpoziţie „Descifrati”, care a putut fi admirată la Teatrul Princesse Grace, din Monte Carlo. Cele 11 tablouri sub semnătura Cat Marlon, pseudonimul pe care românca şI l-a ales, au fost apreciate de către criticii de specialitate.
Puţini sunt cei care cunosc faptul că prima expoziţie personală de desene Horaţiu Mălăele avut-o pe când era elev în clasa a XII-a. Intenţiona să urmeze Institutul de Arte Plastice din capitală, dar a absolvit în 1975 Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Octavian Cotescu. De atunci cariera artistică i-a fost pecetluită, însă maestrul nu şi-a uitat niciodată marea dragostea, realizând, de- alungul timpului, peste 30 de expoziţii cu nuduri, grafică, caricatură, dar şi autoportrete.