Pierderea unei sarcini este un eveniment tragic în viaţa unei femei, iar vedetele nu au fost ocolite de astfel de evenimente dramatice.Chiar înainte de Paşte, Lindsay Lohan a susţinut că a suferit un avort spontan în timp ce se afla în New York, filmând reality show-ul său, "Lindsay", finanţat de Oprah Winfrey şi difuzat pe canalul OWN, deţinut de aceeaşi cunoscută realizatoare. Rugată de realizatori să descrie experienţa sa din timpul filmărilor pentru show, Lindsay a declarat: "Am suferit un avort spontan în cele două săptămâni în care am lipsit". Vedeta a mai spus că "este o poveste lungă, însă când nu am putut apărea la filmări era din cauza faptului că nu mă puteam mişca efectiv, eram bolnavă".Anul trecut şi vedeta din telenovela britanică "EastEnders", Kierston Wareing, a mărturisit că a suferit un avort spontan chiar pe platoul de filmare al serialului care a făcut-o celebră. Se apre că ea a aflat că este însărcinată la puţin timp după ce a primit rolul, iar stresul şi emoţiile şi-au spus cuvântul asupra vedetei. "M-am gândit că o să pierd job-ul. Mi-au spus să nu-mi fac griji şi că o să lucrez doar 6 luni, din cele 12 câte mi-au fost oferite iniţial. Apoi, am suferit o pierdere de sarcină chiar pe platoul de filmare", a povestit actriţa.Pe vremea când forma un cuplu alături de actorul Ashton Kutcher, Demi Moore a trecut printr-o experienţă traumatizantă. Însărcinată în luna a 5-a, actriţa a suferit un avort spontan, în 2011. "Îşi dorea enorm un copil cu Ashton şi considera că totul e în regulă pentru că trecuse cu bine de primele trei luni de sarcină, considerate critice", declara un apropiat al cuplului pentru publicaţia National Enquirer. Se pare că acesta a fost şi motivul despărţirii lor: tânărului actor i-a fost foarte greu să treacă peste această pierdere şi, debusolat, a ajuns în braţele altor femei.În 2012, printr-o dramă asemănătoare a trecut şi modelul argentinian Victoria Vanucci. Frumoasa a fost nevoită să renunţe la visul de a deveni mamă sau cel puţin să îl amâne, după ce a pierdut sarcina. Era a doua oară când manechinul pierdea o sarcină, iar ca să o împace, iubitul ei, magnatul Matias Garfunkel, cu care avea o poveste de dragoste agitată, a cerut-o de nevastă şi a organizat o nuntă demnă de un miliardar, în doar 15 zile. Ceea ce stătea în calea legalizării legăturii lor era faptul că, scriptic, Victoria încă era soţia fotbalistului Cristian Fabbiani, care a jucat şi la CFR Cluj.Nicole Kidman a vorbit în ultima vreme atât în cadrul emisiunilor TV, cât şi în presă, despre latura mai puţin cunoscută a vieţii sale. Actriţa a povestit că, în timpul căsniciei cu Tom Cruise, încercările ei disperate de a rămâne însărcinată şi eşecurile repetate au făcut-o să creadă că nu va putea avea un copil niciodată. "Am încercat şi am avut numai eşecuri. Nu vreau să intru în detalii, dar am avut sarcini ectopice, avorturi spontane şi am făcut tratamente de fertilitate. Am făcut tot ce se putea face ca să rămân însărcinată", îşi aminteşte Nicole.Cântăreaţa britanică Lily Allen a suferit un avort spontan în luna a şasea de sarcină, în 2010. "Trebuie să confirm cu multă tristeţe că Lily Allen şi iubitul ei, Sam Cooper, au pierdut acest copil. Cuplul a cerut să i se respecte intimitatea în această perioadă dificilă. Nu vor exista alte comentarii", a spus purtătorul ei de cuvânt. trist este faptul că vedeta a suferit şi în 2008, pe când era însărcinată cu copilul lui Ed Simons, unul dintre membrii grupului Chemical Brothers, un avort spontan în timpul filmărilor la un videoclip.