Fiecare mireasă vrea să se simtă în ziua ei specială şi unică, iar câteva vedete, deosebit de îndrăzneţe, au decis să rupă tradiţia şi să poarte rochii de mireasă negre la cel mai important eveniment din viaţa lor.
Puţină lume a ştiut când s-a căsătorit actriţa Ellen Pompeo, cunoscută din serialul „Anatomia lui Grey”, cu producătorul muzical Chris Ivery, pentru că ei au ales să organizeze o ceremonie extrem de discretă la primăria din New York, în 2007. Ceea ce s-a aflat ulterior a fost faptul că vedeta a îmbrăcat în locul rochie de mireasă o creaţie Yves Saint Laurent, culoare neagră, achiziţionată din Paris pe perioada vacanţei. Explicaţia ei? Nu are nevoie de nuntă pentru a purta o rochie deosebită şi un machiaj perfect, pentru că acest lucru la ea este o obişnuinţă.
Sarah Jessica Parker este o permanentă sursă e inspiraţie pentru orice femeie care vrea să se îmbrace bine, însă puţine sunt cele care îi vor urma modelul în ceea ce priveşte rochia ei de mireasă. La nunta ei cu Matthew Broderick, din 1997, actriţa a şocat pe toată lumea cu alegerea ei: o rochie neagră. Acum, după ani, vedeta, declarată un icon al modei, a dezvăluit faptul că regretă ţinuta purtată şi dacă ar putea retrăi ziua nunţii, opţiunea ei s-ar îndrepta, fără nici un dubiu, spre o rochie albă de mireasă.
Tina Turner nu a ţinut niciodată cont de convenienţe, cu-atât mai puţin la nunta sa, desfăşurată în iulie 2013, în Elveţia. Cântăreaţa în vârstă de 73 de ani nu a purtat o rochie imaculată, ci una realizată din mătase verde şi voal negru, împodobită cu cristale Swarovski, semnată de Giorgio Armani. Tina Turner trăieşte în Elveţia de aproape 20 de ani, iar după ce a primit şi cetăţenia acestei ţări a decis să-i spună „Da” partenerului său de viaţă Erwin Bach, în vârstă de 57 de ani.