În lumea tabloidelor, se practică adesea denunţarea unor gesturi ale unei sau mai multor vedete, deşi tocmai de pe urma acestor gesturi tabloidele au de câştigat. Nici la noi lucrurile nu stau altfel.
Cel mai bun exemplu este pagina de vedete prost îmbrăcate versus vedete bine îmbrăcate, care era o rubrică nelipsită din sumarul multor tabloide. Ca om, nu ţi-ar plăcea să vezi că un editor oarecare face glumiţe pe seama alegerilor tale vestimentare, dar industria dictează comportamentul în acest caz: zâmbeşti şi te bucuri că ai parte de promovare gratuită.
Oricum cine a deschis revista în treacăt ţi-a reţinut ţie numele, fiindcă purtai ceva strident, nu femeii rasate şi machiată discret din pagina alăturată. Și apoi, cine spune că editorii de fashion sunt arbitrii incontestabili ai eleganţei?
Cred că fiecare dintre noi a început să desprindă deja o serie de teme care tot revin periodic şi care fac parte din repertoriul actual al paginilor cu vedete sau al tabloidelor. Cu alte cuvinte, li se găsesc aceleaşi şi aceleaşi metehne vedetelor şi li se reproşează aceleaşi lucruri, şi anume că:
1. Ţin neapărat să apară în presă. Iar presa, fecioară naivă ce e, se lasă folosită în repetate rânduri? De exemplu, se spune despre Cătălin Botezatu că se auto-promovează excesiv şi că pretinde că un număr suspect de femei frumoase din România s-au îndrăgostit de el. Acestea sunt doar ipoteze, dar faptele spun altceva: Cătălin Botezatu este designer şi om de afaceri de succes. Mai degrabă l-aş bănui de scopuri cât se poate de practice pe el, decât de calităţi parapsihologice pe editorii de monden de la mai toate tabloidele.
2. Nu au talent, dar au tupeu. Asta ne spunea şi doamna educatoare la grădiniţă: „Obraznicul mănâncă praznicul.” Iar asta nu e neapărat un lucru rău, atâta vreme cât păstrezi un echilibru între talent şi tupeu. Lui Marius Moga i s-a reproşat că e nu e cu adevărat un compozitor, însă de ani de zile, el are flerul de a compune piese care devin hituri.
Mai mult, are un contract serios cu o casă de discuri care îi distrubuie muzica pe 3 din cele mai competitive pieţe muzicale. Innei, care se bucură de un succes fantastic peste hotare, i se reproşează absenţa „backgroundului”: Cu alte cuvinte, cum a îndrăznit să reuşească internaţional fără a fi descurajată şi ignorată naţional în prealabil?
3. Îşi cumpără prea multe lucruri de designer când alţii mor de foame. Ce fac cu banii este treaba lor. Dacă mai şi plătesc impozit la stat conform legii, nu ai ce să le faci. Trebuie să ne obişnuim, ca societate, că banii nu sunt spurcaţi şi că nu toţi oamenii care nu mănâncă cu zilele ca să îşi permită ceva sunt nişte infractori.
Vedetele de la noi sunt şi ele provenite din aceeaşi societate ca şi noi, unde anonimatul înseamnă o viaţă de care abia aştepţi să scapi, în care trebuie mereu să fii cu ochii pe soldul de la card şi adesea să faci pe bani prea puţini un job pe care îl deteşti. Nu e de mirare că atunci când scapă de aşa ceva, unii comit excese de shopping. Cel mai elocvent exemplu ar fi Oana Zăvoranu, criticată şi ironizată îndelung pentru faptul că îi cumpără haine de firmă lui Marty, pisoiul ei.
4. Au prea multe „fiţe”. Câte fiţe este normal să ai, întreb? Nu mă refer aici la oamenii care au un ţel în viaţă din a face vieţile celor din jur un iad, care sunt o minoritate patologică, ci la acele articole bazate pe cerinţele sau comportamentul unei vedete într-o situaţie anume.
Când dispare teama că îţi vei pierde slujba fiindcă ai cerut ceva ce consideri că ţi se cuvine, dispar şi reţinerile. Este deci firesc să le ceri celor care trăiesc şi de pe urma ta să ai controlul asupra imaginii tale chiar şi când aceasta este în mâinile lor. De aceea, vedete ca Andreea Marin Bănică sau Mihaela Rădulescu cer uneori să vadă fotografiile din pictoriale sau articolele scrise despre ele înainte de publicare.
5. Promovează promiscuitatea şi infidelitatea. Aici e un cerc vicios. Cu cât relaţia ta este privită de mai mulţi outsideri, cu cât paparazzi se ţin mai mult după tine şi familia ta, cu atât creşte presiunea şi scade confortul în acea relaţie. Sunt puţine cuplurile care rezistă criticii publice în presă. Pe de altă parte, şi vedetele se încadrează în trendul demografic general: iubirea durează din ce în ce mai puţin şi divorţurile se înmulţesc.
Ale vedetelor par mai multe pentru că citim despre ele. O ştire recentă anunţa că Delia a revenit la un fost iubit, după ce se făcea o trecere în revistă a relaţiilor Deliei. Câte femei cunoşti care să fi rămas pe veci cu primul bărbat întâlnit? Un astfel de comportament nu este doar rar, ci este considerat chiar suspect de către unii în ziua de azi.
6. Sunt superficiale. La fel este şi judecata pe care presa o aplică unei persoane celebre aflată în vizorul ei. Dacă Oana Roman face cumpărături în străinătate, poate nu e pentru că nu îşi găseşte nimic de purtat la noi. Dar, pentru că îşi permite să îşi ofere alternativa, preferă să evite orele şi zilele de răscolit mărfuri proaste şi urâte cu preţuri imense, sub privirile blazate ale vânzătorilor indolenţi sau ostili. Cine n-ar face-o, dacă ar putea?
7. Nu au bun-gust. Dacă ar avea, nu am citi despre ele. Natura noastră ne face mai înclinaţi să râdem de alţii, decât să ne bucurăm pentru ei. Ne lasă reci faptul că unora le merge bine. Personal, nu îmi amintesc să fi citit un articol despre cum e Monica Columbeanu ca mamă, dar reţin titluri care făceau referire la excentricităţile ei de tot felul, legate de sine şi de traiul de care se bucură fiica ei.
Foto: arhiva Ringier