Moartea nu ocoleşte pe nimeni, nici măcar pe cei tineri, bogaţi, faimoşi, care au lumea la picioare. Iată ce vedete au murit înainte de a împlini 35 de ani.
Aaliyah a murit la 22 de ani
Cântăreaţa R&B era una dintre marile speranţe ale muzicii americane şi tocmai jucase în primul său film, „Romeo Must Die”, când avionul cu care se întorcea din Bahamas s-a prăbuşit la scurt timp după decolare. S-a întâmplat în 2001. Se pare că pilotul era sub influenţa drogurilor şi, mai mult, nu avea pregătirea necesară pentru a zbura cu avionul respectiv.
Notorious B.I.G. a murit la 24 de ani
Chris Wallace, care folosea numele de scenă Notorious B.I.G. a fost unul din cei mai influenţi rapperi ai anilor 90. Pentru că era implicat în războiul rapperilor dintre Est şi Vest (East Coast/West Coast) mulţi au bănuit că a avut de a face cu moartea lui Tupac. Un an mai târziu, în 1997, Notorious a fost împuşcat în timp ce se plimba cu maşina, alături de nişte prieteni. Cazul a rămas nerezolvat până în ziua de azi.
James Dean a murit la 24 de ani
Rebelul James Dean, actor şi pilot de curse, nu era străin de droguri şi alcool. Se pare că îl ajutau să-şi calmeze depresiile. Se îndrepta către o cursă de maşini în 1955 când s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism. Ambulanţa l-a găsit viu, însă a fost declarat mort când a ajuns la spital.
Tupac Shakur a murit la 25 de ani
Nerezolvat este şi cazul lui Tupac, care a murit în 1996, dar se pare că asasinarea lui a fost legată de rivalitatea dintre rapperii din estul şi cei din vestul Statelor Unite. În 19994 Tupac a supravieţuit după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un studio de înregistrări. Doi ani mai târziu n-a mai avut acelaşi noroc. Era în masină când a fost împuşcat de 12 ori. Şase zile mai târziu a murit din cauza hemoragiei interne.
Kurt Cobain a murit la 27 de ani
Solistul celor de la Nirvana a apelat la droguri şi alcool pentru a scăpa de presiunea uriaşă a presei şi de depresii. În 1994 s-a împuşcat în cap, la o zi după ce plecase dintr-un centru de dezintoxicare.
Jim Morrison a murit la 27
Şi solistul trupei The Doors a fost împins de depresie către consumul de heroină, drogul care l-a şi ucis. A murit în iulie 1971, în Paris, cauza cea mai probabilă fiind o supradoză. Pentru că nu s-a făcut o autopsie, fanii au încă multe întrebări privind acest deces.
Janis Joplin a murit la 27 de ani
Una dintre cele mai iubite artiste ale anilor ‘60, Janis făcea faţă emoţiilor şi stresului cu ajutorul drogurilor. În 1970 a fost găsită moartă într-o cameră de hotel, cauza fiind un cocktail letal de heroină şi alcool.
Jimmy Hendrix a murit la 27 de ani
Considerat de unii cel mai bun chitarist din istorie, Jimmy avea şi el probleme cu somnul. A murit în Londra, în 1970, asfixiat cu propria vomă, după ce luase o supradoză de somnifere. Când a ajuns ambulanţa era mort de mai multe ore. Unii au bănuit că s-ar fi sinucis sau că ar fi fost omorât de iubita lui.
Brandon Lee a murit la 28 de ani
Fiul lui Brucee Lee era la începutul unei cariere promiţătoare în filmele de acţiune, când fost ucis accidental pe platourile de filmare, în 1993. Filma pentru „The Crow” o scena în care se tragea în el, însă glonţul orb i-a intrat în abdomen din cauza unei defecţiuni a armei. Imediat a fost dus la spital şi, deşi a stat şase ore în operaţie şi a primit litri de sânge, nu a putut fi salvat.
Heath Ledger a murit la 28 de ani
În ianuarie 2008, actorul nominalizat la Oscar pentru rolul din Brokeback Mountain a fost găsit mort în apartamentul său din New York, înconjurat de medicamente. Autopsia şi analizele toxicologice au arătat că moartea lui Heath a fost un accident provocat de abuzul de medicamente. Tânărul actor era foarte obosit şi suferea de insomnie.
Bruce Lee a murit la 32 de ani
Legendă a artelor marţiale, Brucee Lee a murit în 1963 la Hong Kong. Se uita pe un scenariu împreună cu o colegă actriţă când a început să aibă dureri de cap. Femeia i-a dat un analgezic, după care actorul s-a culcat. Câteva ore mai târziu, producătorul sau nu a putut să-l trezească şi a chemat medicul care nu a reuşit să-l resusciteze. Se pare că Bruce suferise un edem cerebral, apărut probabil ca o reacţie la medicamentul luat.
Brittany Murphy a murit la 32 de ani
În 2009, actriţa şi-a pierdut cunoştinţa în baia casei sale din Los Angeles. Paramedicii au încercat să o resusciteze, dar când a ajuns la spital era deja moartă. Se pare că Brittany suferea de o pneumonie şi luase multe medicamente încercând să se trateze. Boala, medicamentele şi o anemie i-au provocat stopul cardiac care a ucis-o.
Eva Peron a murit la 33 de ani
Prima doamnă a Argentinei a fost diagnosticată cu cancer de col uterin în 1950. După operaţia prin care i s-a îndepărtat uterul, a fost prima persoană din ţara ei care a făcut chimioterapie, un tratament nou la acea vreme. Chiar şi aşa, cancerul s-a întins la plămâni şi în 1952 Eva a murit.
Stephen Gately a murit la 33 de ani
Fostul component al trupei Boyzone a murit în Spania, în apartamentul pe care îl împărţea cu partenerul său de viaţă. Acesta l-a găsit mort, într-o dimineaţă de octombrie 2009. În urma autopsiei s-a stabilit că moartea a fost naturală, provocată de o malformaţie congenitală a inimii. Cântăreţul nu era drogat şi nu consumase alcool.
Foto: Hepta