Iată care sunt vedetele de la noi care vor deveni mămici anul acesta!

.

Anul 2014 este unul care va fi bogat în bebeluşi de vedete, multe dintre persoanele publice de la noi urmând să-şi ţină copilaşul în braţe în viitorul apropiat.

Anna Lesko a fost ultima dintre vedetele care şi-a anunţat sarcina, iar vestea a fost una neaşteptată. Nu numai că artista a reuşit să-şi ascundă burtica timp de şapte luni, dar ea nu a renunţat nici un moment la concerte. Cu această ocazie a fost „prezentat” publicului şi iubitul cântăreţei, Adrian Neniţă, alias DJ Vinny, cu care vedeta a mărturisit că are o relaţie de mai bine de patru ani.

Însărcinată în cinci luni, Celia a aflat în urma ultimelor trei ecografii că va naşte un băieţel, al cărui nume s-a hotărât să fie Angelo. Cântăreaţa a mărturisit, însă, că are şi ceva probleme cu sarcina, motiv pentru care se teme foarte mult. De câteva luni, Celia stă în Australia, ţara natală a soţului ei, şi susţine că va rămâne acolo şi câteva luni după ce va naşte, cel mai probabil până în octombrie.


Dana Rogoz îşi va strânge bebeluşul în braţe în mai puţin de o lună de zile, dar până atunci, ea a ales să realizeze câteva fotogarfii sexy cu burtica la vedere, inspirată fiind probabil de vedetele de la Hollywood care au lansat o adevărată modă în acest sens. După cinci ani de prezentat emisiunea „De Suflet” de pe Pro TV Internaţional, vedeta a intrat într-un binemeritat concediu.

În urmă cu trei luni, Anca Lungu, prezentatoarea ştirilor de la Antena 1, a aflat cea mai importantă ştire din viaţa ei: aceea că va deveni mămică. Fericită, ea a mărturisit că a fost deosebit de emoţionată când şi-a văzut bebeluşul la ecograf. „Dacă o să fie fetiţă o să îi punem numele Natalia Adriana şi dacă o să fie băieţel o să se numească Ioachim”.

Oana Roman a trecut zilele trecute prin emoţiile apariţiei în faţa ofiţerului Stării Civile, însă, în curând, ea va trece prin stări şi mai intense atunci când îşi va strânge feiţa în braţe. Însărcinată în opt luni, fosta prezentatoare tv şi iubitul ei, Marius aşteaptă cu nerăbdare să devină părinţi pentru prima dată în viaţa lor.

Page: 1 2

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale