Anul 2014 este unul care va fi bogat în bebeluşi de vedete, multe dintre persoanele publice de la noi urmând să-şi ţină copilaşul în braţe în viitorul apropiat.Anna Lesko a fost ultima dintre vedetele care şi-a anunţat sarcina, iar vestea a fost una neaşteptată. Nu numai că artista a reuşit să-şi ascundă burtica timp de şapte luni, dar ea nu a renunţat nici un moment la concerte. Cu această ocazie a fost "prezentat" publicului şi iubitul cântăreţei, Adrian Neniţă, alias DJ Vinny, cu care vedeta a mărturisit că are o relaţie de mai bine de patru ani.Însărcinată în cinci luni, Celia a aflat în urma ultimelor trei ecografii că va naşte un băieţel, al cărui nume s-a hotărât să fie Angelo. Cântăreaţa a mărturisit, însă, că are şi ceva probleme cu sarcina, motiv pentru care se teme foarte mult. De câteva luni, Celia stă în Australia, ţara natală a soţului ei, şi susţine că va rămâne acolo şi câteva luni după ce va naşte, cel mai probabil până în octombrie.Dana Rogoz îşi va strânge bebeluşul în braţe în mai puţin de o lună de zile, dar până atunci, ea a ales să realizeze câteva fotogarfii sexy cu burtica la vedere, inspirată fiind probabil de vedetele de la Hollywood care au lansat o adevărată modă în acest sens. După cinci ani de prezentat emisiunea "De Suflet" de pe Pro TV Internaţional, vedeta a intrat într-un binemeritat concediu.În urmă cu trei luni, Anca Lungu, prezentatoarea ştirilor de la Antena 1, a aflat cea mai importantă ştire din viaţa ei: aceea că va deveni mămică. Fericită, ea a mărturisit că a fost deosebit de emoţionată când şi-a văzut bebeluşul la ecograf. "Dacă o să fie fetiţă o să îi punem numele Natalia Adriana şi dacă o să fie băieţel o să se numească Ioachim".Oana Roman a trecut zilele trecute prin emoţiile apariţiei în faţa ofiţerului Stării Civile, însă, în curând, ea va trece prin stări şi mai intense atunci când îşi va strânge feiţa în braţe. Însărcinată în opt luni, fosta prezentatoare tv şi iubitul ei, Marius aşteaptă cu nerăbdare să devină părinţi pentru prima dată în viaţa lor.Una dintre vedetele care radiază de fericire este şi Oana Ioniţă, fosta "bebeluşă" de la "Cârcotaşi", însărcinată cu al doilea copil. Vedeta a lăsat de înţeles că în ziua nunţii ea era deja gravidă, fără să fi ştiut însă la acel moment, şi că, deşi sarcina are cinci luni, ea simte că poartă în pântece un băieţel. "Aş vrea să îi dăruiesc un frăţior Isabelei, aşa, ca să nu fie diferenţa de vârstă între ei!", a adăugat ea.Tot cu al doilea copil este însărcinată şi cântăreaţa Cristina Rus, care va aduce pe lume încă un băieţel. Toată lumea s-a întrebat de ce Cristina Rus a ezitat să-şi facă revenirea în muzică în decursul a trei ani de la venirea pe lume a băiatului ei, Dragoş Jr., însă răspunsul este simplu: cântăreaţa a vrut neapărat să fie mamă din nou şi a reuşit!Misha, interpreta hitului “Tenerife”, şi Connect-R vor deveni părinţi în curând. Ea a avut o sarcină dificilă şi a fost nevoită să renunţe şi la carieră artistică pentru a nu-i face rău bebeluşului. Cei doi cântăreţi aşteaptă cu nerăbdare să-şi ţină fetiţa în braţe, al cărui nume va fi Sorina Adriana.Însărcinată în şase luni, Carmen Brumă a aflat că va deveni mămica unui băieţel. Medicii mi-au spus că o să fie un sportiv, un lungan. Încă nu ne-am gândit la nume, dar Mircea, de vreo trei luni, tot îi zice Vasilică 2014. E ca un id de messanger aşa. Nu va fi ăsta numele copilului, dar e posibil să îl alintăm aşa", a mărturisit Carmen într-o emisiune.Emma Zeicescu, prezentatoarea Realitatea TV va fi şi ea mămică în 2014. Ea a anunţat în direct pe post şi pe Facebook că este însărcinată, chiar în ziua de Crăciun. "Când CREZI cu adevărat, CREEZI. Faceţi cunoştinţă cu "Baby Bitzy"! Coming soon, din iulie 2014, pe Lume PS: Da, e bebe!:))))", a precizat Emma Zeicescu, care a primit zeci de felicitări din partea prietenilor şi admiratorilor.