Nunta dintre Prințul Harry și actrița americană Meghan Markle este cel mai așteptat eveniment al anului și, iată, este în plină desfășurare.
Vedetele au început deja să sosească la Capela Sfântul George a Palatului Windsor, acolo unde va avea loc mult așteptata ceremonie începând cu ora 14:00, ora României.
Oprah Winfrey a fost printre primii invitați sosiți. Celebra prezentatoare TV poartă o rochie midi roz, asortată cu o pălărie crem cu flori roz și o pereche de ochelari de soare.
Charles Spencer, fratele Prințesei Diana, și Karen Spencer au sosit la nunta regală. Rochia mov este asortată cu o pălărie de aceași culoare, movul fiind și culoarea pe care s-a pariat cel mai mult că o va purta Regina Elisabeta.
Serena Williams poartă o rochie roz pal, asemenea lui Oprah, asortată cu o pălărie de aceași culoare.
Vicktoria și David Beckham
Amal și George Clooney. Frumoasa soție a actorului George Clooney a optat pentru culoarea galben, o culoare complementară movului, de asemenea, în tendințe.
Tom Hardy a sosit la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle în același timp cu colegul său de breaslă, George Clooney.
Pippa Middleton, sora Ducesei Kate, a sosit printre primii invitați, alături de soțul său, James Matthews. Însărcinată, Pippa a ales să poarte o rochie The Fold, unul dintre cele mai bine cotate branduri din Marea Britanie.
Chelsy Davy, fosta iubită a Prințului Harry, a sosit la nunta regală. Poartă o rochie bleumarin asortată cu o pălărie neagră.
Ultima modificare mai 19, 2018 1:30 pm