Corina Caragea și Andreea Esca, îmbrăcate identic la Premiile TV Mania. Cum au reacționat când s-au întâlnit. Galerie foto

.

Vedetele din România s-au reunit, marți seară, la Premiile TV Mania, unde au fost premiate cele mai iubite emisiuni și seriale de televiziune. Andreea Esca, Corina Caragea, Adela Popescu, Radu Vâlcan și Pepe sunt doar o parte din celebritățile care au pășit pe covorul roșu, îmbrăcați de gală.

Andreea Esca și Corina Caragea au surprins audiența în momentul în care au apărut îmbrăcate în același costum alb, cu detalii argintii. Cele două s-au amuzat teribil când s-au văzut îmbrăcate la fel și chiar au făcut un mic clip în care apar dansând una lângă cealaltă.

Cum s-au îmbrăcat vedetele la Premiile TV Mania

Așa cum se întâmplă de obicei, vedetele au vrut să arate cât mai bine la un astfel de eveniment, mai ales că toți ochii au fost ațintiți asupra lor. Așadar, au mers la salonul de înfrumusețare, au ales unele dintre cele mai frumoase ținute și au strălucit pe covorul roșu, dar și pe scenă, unde au urcat pentru a-și primi trofeele.

Adela Popescu a ales să poarte o rochie argintie, lungă, cu despicătură adâncă pe picior, completându-și ținuta cu un sacou negru. Actrița și-a prins părul într-un coc, scoțând în evidență rochia superbă.

Alina Ceușan a arătat spectaculos într-o rochie de gală, cu corset negru și cu o fustă amplă, negru cu roz. Influencerița a ales să nu poarte bijuterii, singurul accesoriu pe care l-a avut fiind o pereche de mănuși lungi, de dantelă.

Citește și: Ioana Blaj, dezvăluiri după 10 ani de relație cu soțul ei, Ducu Ion: “Tot timpul am crezut că o să am și o fată”/ Exclusiv

Citește și: Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis în vizita oficială din Kenya. Gafa făcută de soția președintelui Klaus Iohannis

Andreea Mantea a călcat și ea pe covorul roșu într-un costum negru, format dintr-un sacou și o pereche de pantaloni drepți.

Costum a ales să poarte și Corina Caragea. Prezentatoarea Știrilor Sportive de la Pro TV a venit la gala TV Mania într-o ținută albă. Pantalonii albi, care picau lejer peste o pereche de pantofi argintii, s-au potrivit perfect cu sacoul alb cu detalii argintii.

Ramona Olaru a atras toate privirile cu rochia sa neagră, scurtă, pe care a accesorizat-o cu o pereche de cercei supradimensionați și o pereche de tocuri negre.

Lista câștigătorilor

Anul acesta, în cadrul galei TV Mania, au fost premiați Andreea Esca, Irina Fodor, Radu Vâlcan, Denise Rifai și Alina Ceușan.

Cea mai bună emisiune de știri: Știrile Pro TV, Pro TV

Cel mai bun show culinar: Chefi la cuțite, Antena 1

Cea mai bună emisiune de divertisment de zi: Neatza cu Răzvan și Dani, Antena 1

Cea mai bună emisiune-concurs: Batem palma?, Pro TV

Cel mai bun serial românesc: Clanul, Pro TV

Citește și: Andreea Bănică, ținută mini la un botez. Reacțiile internauților: „Este inadmisibil să intri așa în sfânta biserică” / Foto

Citește și: Cum a aflat Andrei Duban de la soție că va deveni tată. Grațiela: „Mi s-au înmuiat genunchii” / Video

Cel mai bun reality-show matrimonial: Insula iubirii, Antena 1

Cel mai bun reality-show cu oameni obișnuiți: Visuri la cheie, Pro TV

Cel mai bun reality-show cu celebrități: America Express, Antena 1

Cea mai bună emisiune de interviuri-portret: 40 de întrebări cu Denise Rifai, Kanal D

Cea mai bună emisiune de divertisment: Te cunosc de undeva!, Antena 1

Cel mai bun talent-show: Românii au talent, Pro TV

Cel mai popular podcast cu vedete: Andi Moisescu

Cel mai vizibil influencer la tv: Alina Ceușan

Cea mai activă vedetă tv în online: Andreea Mantea

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum s-au îmbrăcat vedetele la gala TV Mania 2023

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton