Ne-am obişnuit să vedem în celebrităţi persoane pline de ifose şi imposibil de mulţumit. În timp ce unele se comportă de parcă nimic nu e prea bun pentru ele…
… altele dau dovadă de modestie.
Magazine care se închid pentru public pentru ca Paris Hilton să poată merge la cumpărături şi o întreagă industrie paralelă a serviciilor doar ca celebrităţile să se ferească de „băi de mulţime”, aceasta a fost tendinţa de până acum, preluată cu entuziasm şi de către vedetele de la noi.
Mai ataşaţi de lucrurile şi persoanele pe care le îndrăgim
Odată cu trezirea la realitate a caselor de producţie şi a geniilor din marketing, vedetelor li s-a impus (în primă instanţă, pentru ca apoi să îşi dea seama şi acestea că au numai de profitat făcându-se şi mai plăcute) să fie mai „populare”.
Nu de alta, dar omul e mai înclinat să dezvolte ataşament pentru o persoană sau un produs în care se regăseşte. Când vrei să vezi un film cu un actor care îţi place, sunt mai multe şanse să vrei să îl vezi la cinema şi că cumperi DVD-ul, decât dacă e vorba despre un necunoscut într-un rol oarecare.
Schimbarea de percepţie în rândurile producătorilor din industrie s-a schimbat din cauza amplorii pe care a căpătat-o fenomenul pirateriei (al descărcărilor ilegale) de muzică şi film. Astfel, ca într-o reclamă pe care o vedem zilele acestea la TV, te simţi prost să furi munca unui om cu care conversezi pe Twitter sau Facebook şi care stă câte 10 ore să dea autografe.
Vedete cu ifose şi fără
Printre celebrităţile care angajează un om care să se plimbe după ei cu o umbrelă şi unul care să le care colecţia de diamante (P Diddy) şi care vor o cameră plină cu trandafiri albi în hotelurile unde înnoptează (JLo), dar care se poartă frumos cu fanii doar la premiere şi la lansări, mai sunt şi personaje total neafectate de faimă, care deşi câştigă pe minut mai mult decât câştigăm noi într-un an, pun mâna să îşi repare maşina când se strică, îşi plimbă singuri câinii, mănâncă de la aceleaşi fast-food-uri ca restul muritorilor şi sunt fani ai celei mai populare mărci de cafea.
Evident, paparazzii îi urmăresc şi în aceste cazuri, însă noutatea este că a început să fie promovat şi modelul celebrităţii modeste şi „la locul ei”. Dacă este prefăcătorie la indicaţia directorului de marketing sau firescul persoanei în cauză, aceasta este absolut secundar.
Deşi ne-am fi aşteptat să fie o divă înţepată, Britney stă la coadă la Starbucks de fiecare dată când i se face poftă de un sortiment de cafea de acolo.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, face surfing în Hawaii, în mijlocul a sute de turişti, fără ca plaja să se închidă pentru public.
Pamela Anderson îşi aprovizionează singură casa, iar Heidi Klum îşi duce singură copiii să se joace la groapa de nisip. Zachary Quinto (Sylar din Heroes) îşi schimbă roata cu propriile mânuţe (în timp ce restul celor din jur se uită doar)… şi exemplele continuă în galerie.
În colecţia de imagini de mai jos vei descoperi imagini cu mari vedete de la Hollywood care se comportă ca nişte oameni obişnuiţi… atrăgând astfel atenţia fotografilor şi publicului obişnuit cu ifose şi extravaganţe.
foto: Hepta, Northfoto