În unele locuri ale globului, gândacii, viermi, şerpii sau carnea de câine sunt considerate adevărate specialităţi culinare, iar vedetele noastre nu s-au dat în lături de la a încerca mâncărurile exotice.Adela Popescu şi Radu Vâlcan au avut o vacanţă de vis în Thailanda, unde nu s-au putut abţine să nu savureze şi preparatele tradiţionale. Artista a vrut să experimenteze de această dată şi câteva mâncăruri de care doar localnicii şi turiştii curajoşi îndrăznesc să se apropie. "Recunosc că în fiecare zi am mâncat "tom yam", este un preparat specific tailandez (o supă din fructe de mare, condimentată din belşug). Am încercat şi nişte gândaci şi nişte broscuţe, n-am o problemă să experimentez", a povestit Adela.În timpul filmărilor emisiunii "Poftiți pe la noi!", de la Antena 1, Bogdan Vlădău a fost invitat să încerce să mănânce rapane crude, iar fostul "Burlac" nu a stat pe gânduri. Bogdan a recunoscut că a testat la viața lui un meniu întreg de delicatese ciudate, așa că rapanele chiar nu i-au dat de furcă. "Am mâncat scorpioni, libelule, şarpe, am mâncat chiar și bătaie! Așa că am mâncat și rapane crude", a povestit amuzat Bogdan. "Nu aș mânca niciodată alți oameni", a mai ținut el să precizeze.Cunoscut ca un pasionat de călătorii, Cătălin Botezatu a ratat puţine destinaţii exotice de pe glob. Şi, cum este un spirit mereu în căutarea aventurii, renumitul designer nu s-a dat în lături şi de la a încercat mâncăruri care unui om obişnuit i se par de-a dreptul scârboase. astfel, pe lângă multe specialităţi culinare, Botezatu a încercat, într-o vizită în Vietnam şi carnea de câine.Citeşte continuarea pe pagina următoareAceastă "specialitate", după care asiatici se dau în vânt, a fost testată şi de către Mihaela Geoană. Soţia lui Mircea Geoana declara într-un interviu că nu a găsit încă o bucătărie care să nu-i placă şi mărturiseşte că a încercat tot felul de delicatese precum şerpi, melci sau chiar câine. "Îmi place să încerc de toate. Noutăţi, delicatese sau ciudăţenii. Recunosc că am mâncat broaşte şi melci, am încercat orice mi s-a oferit. Cred că am mâncat şi carne de câine atunci când am fost împreună cu sotul meu într-o deplasare în China. Le-am încercat cam pe toate”, declara Mihaela Geoană.Alexandra Stan a încercat şi ea mâncărurile mai ciudate, de care nu foarte mulţi oameni s-ar atinge la noi, dar care în ţările respective aveau o semnificaţie aparte: "Am încercat în Mexic ouă de gândaci, care era mâncarea regilor. Tot in Mexic aveau un fel de viermi uscaţi şi săraţi, pe care îi mâncai cruzi", a mărturisit cântăreaţa.Până să apară pe lume Vlăduţ, Dana Rogoz şi soţul ei Radu au încercat câteva călătorii de-a dreptul..extreme. Cu rucsacul în spate şi împreună cu un cuplu de prieteni au vizitat Cambodgia timp de trei săptămâni. Au traversat ţara în lung şi în lat, cu autocare şi mijloace de transport locale cum e tuk-tuk-ul, au mers mult şi pe jos, au trăit simplitatea locala şi au împrumutat modul de viaţă al localnicilor. "Am stat la guesthouse-uri sau în bungalow-uri pe plajă şi am mâncat cu localnicii, am încercat şarpe, cangur, crocodil, dar şi greieri sau furnici”, şi-a amintit vedeta la întoarcere.(Sursa foto: Facebook)