Copii talentaţi, cu multă ambiţie şi un strop de noroc. Dana Rogoz, Emma Watson, Andreea Bălan, Justin Bieber sunt doar câteva dintre vedetele ce şi-au petrecut copilăria…
…pe scenă.
Să fii în faţa publicului încă de mic, „acasă” să fie camerele de hotel, să semnezi autografe când încă nu ştii bine să-ţi iscăleşti numele, iar conturile din bancă să indice nişte cifre pe care încă nu le pricepi, asta e viaţa de copil-vedetă. Şi nu e uşor.
Emma Watson, Demi Lovato, Miley Cyrus
Emma Watson avea zece ani când a fost cooptată în echipa seriei „Harry Potter”. Frumoasa copiliţă i-a dat viaţă lui Hermione Granger pe parcursul a nu mai puţin de nouă ani, timp în care a strâns o sumedenie de fani pe tot mapamondul, dar şi 32 de milioane de dolari în cont!
Actriţa spune că a luat-o cu ameţeală când tatăl ei i-a spus câţi bani a câştigat şi mărturiseşte că încă nu s-a atins de fabuloasa avere.
Emma a povestit celor de la revista Vogue că primul lucru pe care l-a făcut după ce filmările s-au încheiat, a fost să se tundă: „Cât am jucat în aceasta serie mi s-a interzis prin contract să îmi tai părul. În timp ce alte fete îşi făceau schimbari de look, eu nu puteam. Când am prins momentul, m-am tuns scurt!”
Când a împlinit 16 ani, Demi Lovato le-a făcut cadou părinţilor ei casa în care locuiau cu chirie. A cumpărat-o din banii de buzunar şi a dat pe imobil 1.8 milioane de dolari.
Acum, la 18 ani, deţine o avere impresionantă şi totul se datorează succesului nebun de care se bucură în lumea întreagă. Demi este o actriţă şi cântăreaţă talentată, cunoscută publicului datorită apariţiilor în seria „Camp Rock”.
Săptămâna trecută, din cauza oboselii şi stresului, Demi s-a internat de una singură într-un centru de psihiatrie. Celebritatea chiar are un preţ, şi din păcate, nu se măsoară în bani.
Miley Cyrus este adolescenta fenomen care a înnebunit tot mapamondul. Îi vezi faţa pe ghiozdanele şcolarilor, îi auzi muzica la radio şi o revezi în sălile de cinema.
În acest moment, Miley „valorează” un miliard de dolari.