Faimosul rapper Eminem a făcut încă din 2001 tot felul de remarci răutăcioase la adresa cântăreţei Mariah Carey, prin intermediul versurilor sale, spun gurile rele după cea fost refuzat în cadrul unei întâlniri de către artistă. S-a legat fie de greutatea ei, fie de pasiunea ei pentru tot ce este roz, pufos şi sclipicios. Nici Mariah nu s-a lăsat mai prejos şi a contracarat tot prin versuri. În conflictul dintre cei doi au fost implicaţi fără voia lor rapperi 50 Cent, prietenul lui Eminem, dar şi Nick Cannon, soţul cântăreţei.
Christina Aguilera şi Kelly Osbourne se urăsc de ani de zile. Nici măcar nu se mai ştie care este motivul pentru care au ajuns să se insulte cu fiecare ocazie. În 2011, Kelly Osbourne, care a reuşit să slăbească extrem de mult într-un timp record, şi-a permis să o numească pe Aguilera „căţea grasă”, profitând de faptul că aceasta se îngrăşase în perioada respectivă.
Între actorii Tom Cruise şi Brooke Shields a avut loc un adevărat „război la lumilor” în primăvara anului 2005. Cruise, care este un practicant al scientologiei, a criticat-o public pe Shields pentru că a luat antidepresive după naştere, pentru a-şi trata depresia postpartum, spunând că nu există aşa ceva. Actriţa i-a replicat că „ar trebui să rămână la lupta lui cu extratereştri”.