Uneori nu e nevoie decât de un singur pas greşit pentru a-ţi distruge o carieră de succes, la care ai muncit ani întregi. Unele vedete au trăit acest lucru pe pielea lor.
Demi Moore
După despărţirea de Ashton Kutcher, Demi s-a internat într-un centru de reabilitare, după care a început să umble cu o serie de bărbaţi foarte tineri, care i-ar fi putut fi copii. Din păcate, toate aceste lucruri i-au ştirbit din imaginea de divă, iar acum cariera actriţei este pusă în umbră de aventurile ei amoroase.
Lindsay Lohan
Şi-a început cariera în actorie de la o vârstă fragedă şi a reuşit să ajungă acolo unde şi-a propus. Numai că faima a venit la pachet cu multe tentaţii, iar Lindsay nu a ştiut cum să gestioneze corect situaţia. Drogurile, abuzul de pastile şi alcool, arestările, aventurile amoroase, toate au transformat-o pe frumoasa actriţă şi au condus-o spre un con de umbră.
Sinead OConnor
Căderea ei de la celebritate la anonimat a fost cauzată în primul rând de un gest necugetat – cântăreaţa a rupt o poză reprezentându-l pe Papa, în direct, în cadrul unei emisiuni TV. Din acel moment, aproape nimeni nu a mai chemat-o în emisiuni TV, iar cântăreaţa a intrat în depresie.
Chris Brown
Rapperul începea să se bucure din ce în ce mai mult de notorietate, în urmă cu câţiva ani, însă atacul său asupra Rihannei i-a ştirbit imaginea şi l-a lăsat fără o mulţime de fani.
Macaulay Culkin
Copilul minune al anilor 90 a luat-o pe un drum greşit imediat după despărţirea de iubita sa de mai mulţi ani, Mila Kunis. Chiar dacă nu se mai bucura de un succes la fel de mare, Macaulay a continuat să rămână în atenţia presei, până când drogurile şi stilul de viaţă haotic au pus stăpânire pe el.
Michael Richards
Celebrul Kramer din serialul Seinfeld avea lumea la picioare atunci când, într-o emisiune TV, a început să facă o serie de comentarii rasiste. Din păcate, acel moment nefericit şi-a pus pentru totdeauna amprenta asupra carierei lui.