Vedetele şi bilanţul unui an încheiat – 2009

.

În plan personal sau profesional şi vedetele au întâmpinat piedici şi împliniri în anul care abia s-a încheiat. Descoperă şi tu cât de recunoscătoare sunt pentru ceea ce au trăit în 2009.
Indiferent că te bucuri sau nu de notorietate, o evaluare cât mai obiectivă, un bilanţ al împlinirilor şi neîmplinirilor personale din anul care s-a încheiat, dar şi o lista de obiective şi rezoluţii pentru următoarele douăsprăzece luni sunt demersuri fireşti pentru fiecare dintre noi în prag de an nou.

Dacă unii dintre noi suntem mai secretoşi sau superstiţioşi, alţii preferă sa împartă cu toată lumea împlinirile unui an încheiat chiar în paginile blogului personal.

Iată la ce concluzii au ajuns unele vedete autohtone cu privire la 2009:

Andreea Raicu „Ultima zi a anului. Ziua în care oamenii obişnuiesc să facă bilanţul anului trecut, să se gândească la ce şi-au propus şi nu s-a împlinit, ce şi-au dorit şi n-au avut şi la ce realizări au avut. Dar parcă în ultimii ani n-am mai auzit atât de mulţi făcând obişnuitul bilanţ.

Eu nu am să fac o listă a neîmplinirilor. Am să mă gândesc la ce am realizat, la ce am învăţat şi la toate lucrurile bune şi frumoase de care am avut parte în 2009. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că au fost o mulţime. De mâine începe 2010. Sper că va fi un an bun în care lista de dorinţe se va bifa cât mai mult.”

Paula Seling
„Am învăţat foarte multe lucruri în anul care a trecut, în primul rând despre mine însămi, despre cum să fac să devin omul care trebuie să fiu. Suntem supuşi greşelilor, încercările vieţii te fac să gândeşti lucruri pe care nu ai vrea să le simţi, însă e important să faci eforturi să te corectezi, să te schimbi, să fii deschis, bun cu greşelile altora, să încerci să te pui în locul celorlalţi şi să înţelegi de ce oamenii reacţionează în anumite feluri care-i afectează pe ceilalţi.”

Nicoleta Drăgan (ex. HI-Q)

„N-am făcut niciun bilanţ pe anul ce a trecut, deşi am vrut să-mi fac. M-am luat cu gripa şi cu alte alea şi n-am mai apucat. Nici listă cu dorinţe pe anu’ ăsta n-am, dar de asta nu ma stresez pentru că ştiu exact ce vreau şi pot să o spun cu voce tare. Cuvintele atrag realul, spunea Nichita Stănescu. Mereu am crezut ăsta. În Noul Testament, Evanghelia după Ioan începe cu <>. Anul ăsta o să spun cu voce tare ce-mi doresc.”

Gabriel Cotabiţă

„A fost un an ciudat! Nu ştiu cum a fost pentru voi, dar la mine a început prost, a fost indecis vreo 4 luni, după care s-a făcut atât de rău încât am tras până în ultimele zile să cârpesc şi să vindec ce s-a stricat.

Şi ca să le pună capac la toate, vara a trecut prea repede! Lucruri bune? Destule! O vacanţă frumoasă, dar parcă prea scurtă. Am cunoscut oameni noi şi am văzut locuri minunate. Am redescoperit ce important e să fii sănătos, lucru pe care de cele mai multe ori îl uităm sau îl minimalizăm.

Am început să scriu aici şi aşa v-am descoperit pe voi. Este liniştitor şi reconfortant totodată să ştiu că existaţi. Vă doresc să aveţi un an bun cu soare în suflet şi în casă! Să nu lăsaţi nimic să vă umbrească bucuria vieţii! Să nu uitaţi că aici e un loc în care, dacă aveţi de spus ceva, precis vă ascultă cineva! Şi, nu în ultimul rând, sănătate, limpezime în gândire şi împlinirea dorinţelor!”

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton