Valentina Pelinel a împlinit 40 de ani: „Vârsta nu reprezintă decât o cifră”

.

Marți, 8 decembrie, Valentina Pelinel a împlinit 40 de ani. Fostul model s-a aniversat acasă alături de soțul ei, Cristian Borcea (50 de ani), și de copiii lor, Milan (4 ani) și gemenele Indira Maria și Rania Maria (1 an și 9 luni).

Valentina Pelinel a împlinit 40 de ani: „Vârsta nu reprezintă decât o cifră”

„Azi, la 40 de ani, pot spune cu adevărat că vârsta nu reprezintă decât o cifră. Cum te simți, cum arăți, cum gândești, cum te comporți, toate au legătură cu cine ești, nu cu un număr.

La 40 de ani, mă simt și sunt o femeie împlinită, fericită și recunoscătoare pentru familia, prietenii și oamenii din viața mea. Și pentru voi, în fiecare zi alături de mine.

Și voi continua să iubesc și să mă bucur de tot ce are viața mea mai frumos de oferit pentru a putea oferi, la rândul meu, mai departe doar iubire, frumos și bucurie”, a scris Valentina pe Instagram.

Luna trecută, într-un interviu oferit revistei OK! Magazine, Valentina a vorbit despre fertilizarea in vitro. „Da, o să spun pentru prima dată. Am apelat la fertilizare. Restul speculațiilor n-au o bază reală.

Știu că au existat multe scenarii atunci. Nu știu de ce, pentru mulți, fertilizarea este un subiect tabu. Aceasta este o cale de a ne împlini visul de a fi mame. Am avut parte de multă discreție și de servicii ca-n străinătate.

Sunt multe femei pentru care o sarcină naturală nu e posibilă și aceasta este singura metodă. Nu trebuie să ne ferim, ci trebuie să fim un exemplu și să le dăm curaj celor care vor să aleagă calea asta”, a declarat fostul model.

Cum s-au acomodat izolării impuse de pandemia de coronavirus?

„Suntem bine toți. În pandemie am reușit să petrecem mai mult timp și noi între noi, și noi cu copiii. Nu ne plictisim împreună, nu prea ieșim foarte mult oricum.

Eu și Cristi avem timpul nostru împreună. Vorbim despre afaceri, ne consultăm. Suntem genul acela de cuplu în care partenerii petrec foarte mult timp unul cu celălalt”, a mai dezvăluit Valentina, tot pentru OK! Magazine.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit civil pe 12 septembrie 2018, iar, pe 30 septembrie 2019, cuplul s-a cununat religios în Ungaria.

Foto: Instagram

Citește și:

Ce frumoase sunt fiicele Ritei Mureșan! Creatoarea de modă se mândrește cu ele

Fiica lui Chef Nicolai Tand a împlinit 10 ani. Ce frumoasă este Ilona!

Fiul lui Mădălin Ionescu, Filip, a împlinit 17 ani: „O vârstă la care ai fi purtat în suflet un mix de trăiri”

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton