După opt ani superbi petrecuţi împreună, Jason şi Cynthia sunt acum la o răscruce de drum. Odinioară o pereche fericită, cei doi işi şochează prietenii cei mai apropiaţi – Dave & Ronnie, Joey & Lucy si Shane & Trudy – anunţându-i că vor să divorţeze.
Cu toate acestea, cei doi au găsit o soluţie care ar putea să le salveze căsnicia, şi anume Jason şi Cynthia au descoperit Eden Resort, o insulă tropicală paradisiacă din sudul Pacificului, renumită pentru terapia extinsă de cuplu.
Dar singura modalitate prin care şi-ar putea-o permite, ar fi să achiziţioneze aşa-numitul „Pelican Package” – o ofertă de grup. Astfel, toată lumea ar avea de câştigat: în vreme ce ei vor avea parte de consiliere, prietenii lor se vor putea bucura de apă, soare, relaxare.
Cele patru perechi pornesc la drum spre colţişorul de paradis unde se dă startul la distracţie. Numai că odată ajunşi acolo, lucrurile nu mai par la fel …
Grupul descoperă că toate cuplurile trebuie să ia parte la consiliere şi că tehnicile aplicate de Monsieur Marcel sunt destul de neortodoxe. Cu alte cuvinte, totul sau nimic.
Si dacă e nimic, vor fi cu toţii trimişi acasă.
Până la urmă, urmând şedinţele de consiliere, cuplurile află lucruri noi despre ei înşişi dându-şi seama că nu totul este ceea ce pare, mai ales în relaţiile lor.
Rezultă astfel comedia năştruşnică „Vacanţă All Inclusive” / „Couples Retreat”, în care Vince Vaughn conduce o distribuţie de staruri: Jason Bateman, Jon Favreau, Faizon Love, Kristin Davis, Kristen Bell, Malin Akerman, Temuera Morrison şi Jean Reno, sub bagheta regizorală a lui Peter Billingsley.
Text şi foto: CinemaPRO
Câştigă 5 invitaţii la filmul „Vacanţă All Inclusive”!