Filmul „Poziţia copilui” a fost premiat cu Ursul de Aur, sâmbătă seară la Festivalul de Film de la Berlin.
Regizorul Călin Peter Netzer şi producătorul Ada Solomon au urcat pe scena Festivalului de Film de la Berlin, sâmbătă seară. Filmul lor, „Poziţia copilului” a fost premiat cu trofeul Ursul de Aur pe care cei doi l-au primit din mâinile lui Wong Kar Wai, preşedintele juriului din acest an.
„Voi încerca să spun ceva, deşi am rămas fără cuvinte. Mulţumesc Berlinalei că ne-a invitat aici, mulţumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar şi lui Răzvan Rădulescu, cu care am scris scenariul acestui film„, a declarat pe scenă Călin Peter Netzer, citat de Mediafax.
La rândul ei, Ada Solomon a spus: „Sunt mai obişnuită să fiu o luptătoare decât să câştig. Mulţumesc actriţei noastre principale, Luminiţa Gheorghiu, acest premiu este în mare parte şi premiul ei. Desigur, îi mulţumesc lui Călin Peter Netzer care a făcut acest film„.
Vineri seară, pelicula „Poziţia copilului” a primit şi Premiul Criticii Internaţionale.
Călin Peter Netzer este la al treilea lungmetraj, după ce a înregistrat mai multe succese cu „Maria” şi „Medalia de onoare”. La „Poziţia copilului”, tradus „Child’s Pose” pentru publicul din afara României, regizorul a lucrat cu actorii Luminiţa Gheorghiu (foto) şi Bogdan Dumitrache, care au jucat rolul unei mame dominatoare, respectiv al unui copil adult,