Alina Sorescu (35 de ani) și Alexandru Ciucu (46 de ani) au decis să divorțeze după 12 ani de căsătorie. Cântăreața a fost cea care a depus actele de divorț la începutul acestui an, iar acum cei doi se judecă pentru custodia fetițelor – Ana Raisa (6 ani) și Carolina (8 ani).
Cu toate că în trecut au mai existat zvonuri cu privire la destrămarea mariajului celor doi, abia acum a fost confirmate informațiile chiar de Alina.
Artista a transmis la începutul acestei luni un mesaj în care a vorbit pentru prima oară despre divorț:
Nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului.
Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare – a fost mesajul cântăreței transmis pe pagina ei de socializare.
După confirmarea deciziei de a divorța, Alina s-a mutat din vila în care a locuit cu întreaga familie în timpul mariajului. Artista și cele două fete stau acum într-un apartament de lux, cu patru camere, din zona Expoziției, Sectorul 1 al Capitalei. Potrivit Spynews, o locuință în complexul unde s-a mutat Alina este estimată la prețul de 300.000 de euro, are o suprafață de 140 mp, are acces la piscină, la o sală de fitness, la un parc natural privat și la alte facilități. În galeria foto de mai sus puteți vedea cum arată un apartament în complexul rezidențial în care s-a mutat Alina cu fetele.
Citeşte şi: Vedetele din showbizul românesc, șocate de divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Ce i-au transmis cântăreței în mediul online
Citeşte şi: Detalii din culisele relației dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Ce a dus la despărțirea cuplului
Citeşte şi: Bianca Drăgușanu este însărcinată? Cum s-a dat de gol
Citeşte şi: Ce avere au de împărțit Alina Sorescu și Alexandru Ciucu
Fosta vilă în care a locuit Alina cu Alexandru Ciucu și cele două fete ale lor are 11 camere, a fost finaliztă în 2017, iar valorarea ei a fost estimate la circa 500.000 de euro. Alina Sorescu dezvăluia în urmă cu câțiva ani că Alexandru Ciucu a fost șeful de șantir cât timp a durat construcția vilei.
Ne-am mutat în casa nouă de câteva săptămâni, după trei ani și jumătate de chin. Soțul meu a fost șef de șantier… Dar am terminat. Am vrut un loc unde să ne creștem fetițele armonios. E o casă potrivită pentru nevoile noastre, locuim și cu bunicii – spunea Alina Sorescu în 2017, la Pro TV.
Foto – Instagram / captură Youtube
Ultima modificare mai 10, 2022 10:43 am