Pink susținea un concert pe scena Festivalului British Summer Time pe 25 iunie 2023 când un fan a aruncat pe scenă o pungă cu cenușa mamei sale. Într-un TikTok care surprinde momentul bizar, Pink merge către pungă și, cu o expresie confuză, o ridică. „Asta este mama ta?”, întreabă. „Nu știu ce să simt despre asta”, a completat.
Deși marcată de moment, Pink a așezat punga pe marginea din față a scenei și a continuat concertul cu piesa „Just Like a Pill”. După încheierea evenimentului, solista a publicat un scurt videoclip cu recapitularea celor mai frumoase momente, printre care unul cu artista Gwen Stefani și altul cu fiica ei, Willow Sage (12 ani). Alături de videoclip, Pink a scris: „Este bucuria vieții mele să cânt cu și pentru voi. Niciodată nu sunt nerecunoscătoare pentru asta”.
Cum a reacționat Pink după ce un fan a aruncat cenușa mamei lui pe scenă în timpul unui concert
Deși fiica ei, Willow, a privit-o din public la Festivalul British Summer Time, la începutul acestei luni, adolescenta a pășit pe scenă alături de mama ei pentru a cânta piesa lor, „Sunshine”, în prima seară a turneului Pink’s Summer Carnival 2023. Pink a optat pentru o jachetă pufoasă roz și o fustă albastră, în timp ce fiica ei a purtat o rochie în dungi roz și portocalii.
„Mândru de Willz, care a urcat pe scenă cu mama ei!!!! (…) Pare că primul show din turneu a mers grozav”, a scris soțul lui Pink, Carey Hart (47 de ani), pe Instagram. Pink și Carey și-au oficializat relația în anul 2006 și au împreună doi copii, o fiică și un fiu, Willow Sage (12 ani) și Jameson Moon (6 ani).
Bebe Rexha și Ava Max, lovite peste față în timpul concertelor
Dacă experiența lui Pink a fost bizară, însă pașnică, artistele Bebe Rexha și Ava Max nu au avut același noroc. Solistele din line-up-ul de la UNTOLD de anul acesta, au fost amândouă lovite peste față în timpul ultimelor concerte.
Bebe Rexha, în vârstă de 33 de ani, susținea un concert în New York când un bărbat aflat în public a lovit-o cu telefonul mobil în ochi. Solista s-a prăbușit de durere, a ieșit din scenă și a fost transportată la spital. Bărbatul în vârstă de 27 de ani a fost arestat și acuzat de agresiune.
O săptămână mai târziu, artista Ava Max, în vârstă de 29 de ani, susținea un concert în Los Angeles când, la jumătatea show-ului, un bărbat a urcat pe scenă și a lovit-o puternic peste față. În videoclipul devenit viral se vede cum cântăreața încearcă să își continue dansul, însă se retrage în culise în cele din urmă.