Chiar dacă nu vă vine să credeţi, a trecut deja mai bine de un an de când a început controversata poveste de dragoste dintre Mihaela Rădulescu şi mult mai tânărul Dani Oţil. Fără să se mai ascundă de ochii critici ai lumii, cele două vedete au avut parte de un an în au fost angrenaţi într-o adevărată telenovelă ce a implicat bani, faimă, un divorţ, episoade dramatice şi, mai presus de toate, o diferenţă de vârstă de 11 ani, deranjantă pentru toţi românii cu opinii despre "cum ar trebui să decurgă viaţa altora".Cu toate că presa de scandal sugera înca din vara lui 2008 o posibilă idilă între Mihaela (40 ani) şi Dani (29 ani), lucurile au ieşit la suprafaţă abia la începutul toamnei trecute.Una câte una, noutăţile şi picanteriile din viaţa şi despre viaţa Mihaelei au ţinut prima pagină a ziarelor luni întregi. Divorţul de ElanPrima explozie din presă? Vestea divorţului de Elan Schwartzenberg. La scurt timp de la apariţia unui interviu într-o revistă mondenă în care Mihaela expunea pledoaria unei căsnicii solide, pe 17 septembrie 2008 omul de afaceri declară pentru un tabloid autohton că după o relaţie de 10 ani şi 4 ani de mariaj, cei doi s-au hotărât să pornească pe drumuri diferite. Mihaela confirmă afirmaţiile lui Elan dând dovadă de o discreţie exemplară. O perioadă de timp amândoi se limitează în a preciza că ruptura s-a produs cu mult timp înainte să fie făcută public, fără a preciza însă motivele divorţului.În mai puţin de o lună, pe 8 octombrie 2008 Mihaela era din nou o femeie liberă.Cei doi s-au afişat pentru ultima oară la braţ. Evenimentul a avut loc cu ocazia vizitei la Judecătoria Sectorului 1 din Capitală, la ultima înfăţişare a procesului de divorţ pe care omul de afaceri i l-a intentat vedetei TV. Mihaela şi Dani O săptămână mai târziu, surprinsă de paparazzi părăsind locuinţa lui Dani Oţil, Mihaela recunoşte public că are o relaţie amoroasă cu colegul său de televiziune, precizând că idila durează deja de câteva luni şi că, în ciuda posibilelor acuze, ei nu s-au ascuns de nimeni. Profitând de o adevărată bomba mondenă care face tirajul şi audienţa să crească, din acest moment presa, dar şi o mare parte din vedetele autohtone vor demara un întreg asediu de răutăţi şi judecăţi de valoare.Brusc, fiecare îşi exercită dreptul de a-şi da cu părerea despre viaţa celor doi, să denigreze şi să ironizeze, ori să acuze noul cuplu că întreaga poveste este doar o bună strategie de PR. În ciuda bârfelor din presă, Mihaela şi Dani hotărăsc să se comporte precum orice alt cuplu normal cu pasiuni comune (sporturi extreme, călătorii), afisându-se împreună peste tot. Cu timpul, poate tocmai din pricina nonşalanţei de care cei doi au dat dovadă, lucrurile au scăpat de sub control, totul devenind un adevărat circ. Mihaela este hărţuită de paparazzi în mod constant şi acuzată chiar de colegii de trust că nu este o mamă bună. Mihaela şi Dani vs. presă, vs. colegi de trust... vs. ElanÎn martie 2009, în urma unui scandal ce a avut loc la reşedinţa lui Elan de la Izvorani, Mihaela se mută cu Ayan la un hotel din Bucureşti, vedeta tv susţinând că, într-o criză alcoolică cel cu care şi-a împărţit viaţa mai bine de 10 ani a dat-o afară din casă în plină noapte. Odată cu acest incident, Mihaela uită de eleganţa discreţiei şi rupe tăcerea, făcând public dezvăluiri despre stilul de viaţă destrăbălat al omului de afaceri, menţionând şi despre frecventele escapade extraconjugale ale acestuia, preferând totuşi sa nu facă nominalizări. Sacrificii pentru fiul eiCâteva zile mai târziu de la scandalul de la Izvorani, Elan cere în instanţă custodia lui Ayan în regim de urgenţă, însă ulterior renunţă la proces, precizând că tot ce a dorit a fost să tragă un semnal de alarmă.În ciuda pasiunii pentru televiziune, sătulă şi hărţuită de presă, dar mai ales, îngrijorată pentru efectele negative ale scandalurilor continue care nu o afectează doar pe ea, ci şi pe fiului ei, în luna mai a acestui an Mihaela işi anuntă retragerea din televiziune şi anunţă că va pleca din România. În iulie 2009 se mută la Monte Carlo pentru perioadă nedeterminată şi îl pune pe Dani în faţa faptului împlinit - o despărţire subită, pentru o perioadă... nedeterminată. Gurile rele suţin că fostul soţ al Mihaelei ar fi avut un rol determinant în decizia vedetei de a plecape Coasta de Azur. Se prsupune că Elan i-ar fi promis o viaţă liniştită şi custodia lui Ayan, în schimbul unor decizii decisive: abandonarea carierei din televiziune şi încetarea oricărei relaţii cu Dani Oţil. Povestea continuăDar, după trei luni petrecute în paradisul miliardarilor europeni, în octombrie Mihaela se întoarce în România. Scopul şi durata vizitei? Lansarea a încă şase magazine cu haine pentru copii, "Picioru'Gras" şi ulterior a cărţii "Nişte răspunsuri". Evident, cum era de aşteptat, odată cu revenirea în ţără, vedeta s-a întâlnit şi cu Dani. Motiv suficient pentru ca presa să îşi reia activitatea de hărţuire, emiţănd presupuneri peste presupuneri cu titluri de adevăr - cât şi cum au comunicat cei doi în perioada în care au stat despărţiţi, cât, când şi unde fac sex acum ş.a.m.d.Din păcate, deşi fiecare ar trebui să işi poată trăi viaţa cu cine doreşte,după bunul plac, în cazul Mihaelei şi al lui Dani statutul de persoană publică îi împiedică să se bucure de linişte, iar asta ar putea fi un impediment pentru un "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". Deşi, dacă aţi văzut "Idilă cu dădaca mea", film în care Dani spunea că s-a regăsit, s-ar putea ca finalul să fie totuşi un happy-end. Cine suntem noi să judecăm şi să fim cârcotaşi?Spune-ţi şi tu părerea despre acest subiect!Foto: Mediafax