Derapajul lui George Buhnici stârnește și acum un val de reacții în rândul persoanelor publice. În urmă cu câteva zile, jurnalistul și-a prezentat scuzele după ce a făcut o serie de afirmații jignitoare referitoare la adresa femeilor, spunând că a vorbit ”ca un băiețaș de cartier” când a spus că s-a săturat să vadă pe plajă femei cu celulită și vergeturi.
Aș vrea să vă spun că, în urma celebrului interviu pe care l-am dat în urmă cu două săptămâni, am primit acuzații și chiar amenințări din cele mai dure și mai serioase. Și m-am gândit foarte serios la ce am de făcut în perioada următoare. O să o spun pe șleau.
Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă.
Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe. Așa cum ați aflat probabil, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod, care a făcut atât de multe valuri pe internet și în media – a transmis Buhnici, în urmă cu câteva zile.
Citeşte şi: Cum a slăbit Claudia Radu, fostă concurentă „Chefi la cuțite”, 43 de kilograme. Tânăra este acum de nerecunoscut
Citeşte şi: Ce cadou i-a făcut George Burcea Vivianei Sposub, de ziua ei. „Nu am primit în viața mea așa ceva!”
Citeşte şi: Tania Budi, despre traumele din copilărie: „Tata era un om foarte dur! Am crescut în mine frica de oameni”
În urma acestui mesaj, Buhnici a fost luat peste picior de Tudor Șișu, membrul trupei ”La Familia”, care a spus în mediul online că de data aceasta vloggerul jignește băieții de cartier.
Am înțeles, ok, au fost jignite femeile cu vergeturi cu chestii d-astea. Dar acum văd că sunt discriminați băieții de cartier. Cum adică am vorbit ca un băiețas de cartier și îmi cer scuze pentru asta? Băi, stai că trebuie să luăm și noi atitudine – a spus Sișu pe Instagram.
În urmă cu două săptămâni, George Buhnici a lansat o serie de afirmații jignitoare la adresa femeilor care își etaleazaă corprurile cu ”celulită și vergeturi” la mare.
Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine.
Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală (…) Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâ*e și la bu*i? Aia vreau să văd la mare! (…) Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai? – a fost mesajul transmis de Buhnici care a stârnit un val de mâhnire în rândul opiniei publice.
Foto – Facebook
Ultima modificare iulie 28, 2022 11:30 am