Tudor Chirilă, mesaj pentru cei care își angajează bone: „Le spun să meargă incognito prin parc”

.

Tudor Chirilă și partenera sa de viață, Iulia, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de nouă ani și, împreună, au doi copii, de cinci, respectiv șapte ani. Artistul, deși este discret când vine vorba despre intimitatea familiei sale, nu ezită să-și spună părerea despre sistemul de educație din România, ori de câte ori are ocazia.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Tudor Chirilă a vorbit deschis și despre homeschooling, o metodă în care copiii sunt educați acasă de către părinți sau profesori: „nu sunt bun la chestia asta, la homeschooling. Eu cred că trebuie să am o relație cu copiii mei complementară referitor la educație, adică eu trebuie să fiu părintele de la care copiii învață lucruri complementare. Plus că mai cred în formarea pentru viață și din neînțelegerea între copii. Din tot conflictul ăsta se desprinde cumva o învățătură. Nu cred în tablete până la o anumită vârstă”, a continuat artistul.

Chiar dacă planul profesional e mai mereu plin de proiecte, solistul trupei Vama, fostă Vama Veche, și-a făcut un obicei în a-și petrece timpul alături de familie după ora 16.00, plus în weekend: „ideea de bonă nu e funcțională. Am văzut bone prin parc și am înțeles care e faza. Poate mulți sunt norocoși, dar tuturor celor care sunt norocoși le mai spun să meargă incognito prin parc să vadă cât de norocoși sunt. Noi (n.r. și soția) nu am fost neapărat norocoși în situația asta”, a mai explicat cântărețul.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton